Cauta

Incendiu la o fabrică de produse chimice din Iaşi. A fost emis Ro-Alert – VIDEO

Alertă la Iaşi. Incendiu la o fabrică de produse chimice

sursa foto: captură video Facebook/Alo,Iasi

Un incendiu izbucnit la o fabrică de produse chimice din Iaşi a pus în alertă autoritățile. Au intervenit pompierii, iar locuitorii din zonă au fost avertizați prin sistemul Ro-Alert.

Pompierii au fost chemați să intervină după ce o fabrică de produse chimice din Iaşi a luat foc. Locuitorii au primit mesaje Ro-Alert prin care au fost sfătuiţi să rămână în case şi să nu deschidă ferestrele, din cauza degajărilor mari de fum.

Potrivit Antena 3, este vorba despre cea mai mare companie din România în ceea ce priveşte cercetarea, dezvoltarea şi producţia de substanţe chimice organice şi anorganice de înaltă puritate. Și a existat la un moment dat pericolul unei explozii.

A fost emis Ro-Alert

La fața locului au acționat pompierii, cu mai multe autospeciale de stingere. Intervenția pompierilor a fost destul de dificilă. După izbucnirea incendiului, circulaţia a fost oprită pe o rază de 500 de metri în jurul clădirii care a luat foc.

A fost emis, totodată, și mesaj Ro-Alert, prin intermediul căruia locuitorii din zonă au fost sfătuiți să rămână în case şi să închidă geamurile. Din fericire, până la acest moment, nu sunt informaţii că ar exista victime în urma acestui incident.

Nu se știe exact deocamdată cauza izbucnirii incendiului, dar, cel mai probabil, toate aceste aspecte vor fi stabilite în perioada următoare, în urma unor cercetări ce se vor face la fața locului.

Incendiu la o fabrică de produse chimice din Iaşi. Pericol de explozie

 

 

Ultimele stiri

  • Incident incredibil! Un tânăr s-a dezbrăcat complet în fața împăratului Japoniei și a familiei sale
  • Avalanșă de proporții la Bâlea Lac, declanșată accidental de doi schiori – VIDEO
  • Meteorologii anunță vânt, ninsori și viscol în mai multe zone! Avertizări Cod galben și portocaliu – HARTA/ Stratul de zăpadă ar putea ajunge la 50 de centimetri, la munte
  • Trump avertizează că SUA sunt pregătite să intervină dacă Iranul reprimă violent protestele pașnice: „Suntem înarmați și gata de acțiune”
  • Ce spun foile de ceapă despre anul 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă
  • Cea mai mare greșeală pe care o fac românii după Sărbători. Detox-ul, între mit și adevăr!
  • Useristul Robert Schwartz, supărat pe TVR. Formula care i-a „lezat” sentimentele
  • Cum va fi vremea la începutul anului. Prognoza anunțată de ANM pentru toată luna ianuarie
  • Probleme pe domeniul schiabil Sinaia din cauza gerului: minus 25 de grade în Bucegi
  • Consumul apei de la robinet, interzis în mai multe localități din Prahova. Care este motivul
  • Exit mobile version