Cauta

Guvernul a luat decizia! Ce trebuie să știe fermierii români. Vizează subvenția pentru motorină

sursa foto: Facebook/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Schema de ajutor pentru achiziția motorinei de către fermieri a fost prelungită. Decizia a fost luată de Guvern. Iar anunțul a venit vineri, 8 decembrie, după ședința Executivului.

Fermierii români – persoane fizice și juridice – vor beneficia și în următorii 3 ani de subvenția pentru achiziția motorinei utilizate în agricultură. Guvernul a prelungit astăzi schema de ajutor de stat pentru agricultori până la finalul anului 2026”, a anunțat vineri, 8 decembrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Cât e în prezent această subvenție

În prezent, subvenţia este de 1,529 lei/litrul de motorină, dar aceasta va fi ajustată după anunţarea noilor praguri de accizare. „Pentru anul în curs, subvenția acordată este de 1,529 lei pe litrul de motorină, iar după anunțarea noilor praguri de accizare, în luna ianuarie, probabil, anul viitor, se va ajusta și acest prag de subvenție”, a precizat Constantin.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat, în cadrul declarațiilor de presă făcute la Palatul Victoria, după reuniunea de vineri a Executivului, că în cadrul ședinței din 8 decembrie s-au luat și alte câteva decizii.
YouTube video player

Bugetul Ministerului Sănătății, suplimentat

Mai exact, Executivul a alocat fonduri suplimentare pentru continuarea unor proiecte în comunități locale sau pentru susținerea unor domenii considerate prioritare.

„Le menționez pe următoarele: la Ministerul Dezvoltării vor merge în plus 500 de milioane de lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, 300 de milioane de lei sunt pentru finanțarea Programului Național de Investiții ‘Anghel Saligny’ și 200 de milioane de lei pentru finanțarea Programului național de construcții de interes public sau social. Este vorba efectiv de acoperirea cheltuielilor pe 2023 a proiectelor aflate deja în desfășurare”, a precizat Mihai Constantin.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că 37 de milioane de lei sunt destinate unor comunități locale în vederea asigurării continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. „Aceste localități sunt: Huedin, Brad, Hunedoara, Drobeta Turnu-Severin, Suceava, Vatra Dornei și Motru”, a menționat Constantin.

Totodată, Mihai Constantin a anunțat în fața presei, la finalul ședinței de Guvern, că, pentru finanțarea cheltuielilor din spitale, bugetul Ministerului Sănătății „a fost suplimentat astăzi cu peste 190 de milioane de lei”.

Ultimele stiri

  • „40 de întrebări”-te duci la Rifai om, pleci meme pe TikTok
  • Aviația indiană în… alb și negru!
  • Proiect OUG: Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită cu trei luni/Se așteaptă decizia Guvernului
  • Persoanele vulnerabile ar putea primi un TICHET ELECTRONIC de energie, de la 1 iulie. Suma oferită LUNAR ca sprijin
  • Călin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General
  • Incendiu cu urmări cumplite, în Vaslui: Un copil a fost găsit mort. Bunica lui a decedat la spital 
  • Carnețelul
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 27 iunie 2025 – Va fi o zi distractivă și jucăușă
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version