Cauta

Gunoaiele au ajuns in cel mai adanc loc al planetei

Bucati de plastic sau metal, provenite din deseuri aruncate in apa, au fost observate la 11 kilometri adancime, in Groapa Marianelor din Oceanul Pacific.

Oceanele se transforma in pubele

„ Am fost foarte dezamagit sa vad o contaminare produsa de om in cel mai adanc loc din ocean. Cand am ajuns pe fund parea foarte curat, aproape ca un peisaj selenar. Initial nu am vazut vietati. Prima oara am crezut ca sunt cadavrele unor animale moarte, dar nu erau. Se miscau si erau foarte frumoase. Nu stiu daca erau de plastic sau metal, dar aveau margini ascutite si unul dintre ele avea o litera tiparita pe el”, spune Victor Vescovo, exploratorul  american care a reusit sa realizeze singur doua scufundari la cea mai mare adancime cu ajutorul unui submersibil, la 10.928 de metri, respectiv 10.927 de metri, atingand cel mai adanc punct de pe suprafata Pamantului. Este a treia oara cand oamenii au coborat in cel mai adanc punct din ocean, numit ”Challenger Deep”. Producator canadian de film James Cameron a fost ultimul care l-a vizitat in 2012, submarinul sau ajungand la o adancime de 10.908 metri. Prima expeditie in zona ”Challenger Deep” a fost realizata de Marina Americana in 1960, ajungandu-se atunci la o adancime de 10.912 metri. Misiunile de explorare sunt filmate pentru un documentar Discovery Channel, in cinci parti, care va fi difuzat la sfarsitul acestui an. Poluarea cu deseuri din plastic a ajuns la proportii ingrijoratoare, se  estimeaza ca 100 de milioane de tone de gunoaie rezultate din activitati umane se afla in prezent in oceanele lumii. Dupa prezentarea filmarilor lui Vescovo, naturalistul britanic Sir David Attenborough a vertizat ca  poluarea cu plastic “este o catastrofa in desfasurare pe care o ignoram pe riscul nostru”.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version