Cauta

Greva de avertisment, azi, pe Otopeni

Daca aveti bilete pentru o cursa care urmeaza sa plece sau sa ajunga la”Henri Coanda” sau doar asteptati pe cineva sa vina in Capitala, via Otopeni, e bine sa aveti in vedere faptul ca in aceasta vineri, timp de doua ore, va avea loc o greva de avertisment pe aeroportul international.

Aeroportul Otopeni

Demersul este programat sa aiba loc catre dupa-amiaza, respectiv intre orele 13 si 15 si implica atat angajati care se ocupa de incarcarea si descarcarea bagajelor pasagerilor, cat si de curatarea aparatelor de zbor, din cate anunta B 1 Tv. Drept urmare, exista posibilitatea sa apara unele intarzieri la nivelul zborurilor din acest interval.

Salariatii au ales aceasta metoda de protest pentru a-si face auzite mai bine nemultumirile, care se leaga, printre altele, de salarii, dar si de programul de lucru.

Ar mai fi de precizat faptul ca este vorba de angajati ai aceleiasi companii care au avut in plan sa initieze un astfel de demers de protest inca de inceputul anului, dar la momentul respectiv s-au vazut nevoiti sa accepte faptul ca instanta a suspendat o astfel de masura.

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version