Cauta

Grav accident la Constanta. A fost nevoie de interventia descarcerarii!

Atat medicii de la ambulanta, cat si specialistii de la descarcerare au fost solicitati sa intervina de urgenta, duminica, la locul unui grav accident rutier.

Un autoturism condus de un barbat in varsta de 32 de ani si in care se mai aflau alti doi pasageri – o tanara si un copil de patru ani, ambii rude ale conducatorului auto – a ajuns sa paraseasca soseaua si sa se izbeasca de un arbore aflat pe marginea drumului.

Accidentul in urma caruia cele trei persoane aflate in autovehicul s-au ales cu o spaima cumplita, dar si cu leziuni a avut loc pe raza localitatii constantene Comana, pe DN 38, potrivit reporterntv.ro. Pentru a scoate toti pasagerii aflati in masina a fost nevoie de interventia unui echipaj de la descarcerare. Soferul, copilul si femeia au fost dusi la spital, pentru a fi evaluati din punct de vedere medical de catre specialisti.

Accidentul s-a soldat si cu pagube materiale insemnate, avand in vedere ca masina a fost grav avariata. Cauzele care au facut ca autoturismul sa ajunga sa se lovesca violent de copacul de pe marginea drumului vor fi stabilite in cadrul unei anchete a politiei.

Ultimele stiri

  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Exit mobile version