Cauta

Gestul făcut de logodnicul Elenei Udrea, pentru a o susține. Ce s-a aflat de la Adrian Alexandrov, înainte ca Udrea să ajungă la tribunal

Gestul făcut de logodnicul Elenei Udrea, pentru a o susține. Ce s-a aflat de la Adrian Alexandrov, înainte ca Udrea să ajungă la tribunal (foto: cancan.ro)

Zi decisivă în cazul Elenei Udrea. S-ar putea afla când ar putea fi extrădat fostul ministru, aflat în Bulgaria, urmare a condamnării primite în România.

Până ca Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, să ajungă, sâmbătă, în fața instanței din Bulgaria, s-a aflat că logodnicul acesteia a ales să meargă până în statul vecin, pentru a o susține.

Adrian Alexandrov a ajuns sâmbătă în Bulgaria, cu o mașină, însoțit de un prieten, potrivit Antena3. S-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca Udrea să ajungă, la ora 14, în fața judecătorului. Se așteaptă, așadar, o decizie a instanței bulgare în cazul Elenei Udrea.

Potrivit reporterului televiziunii amintite, Alexandrov a declarat pentru postul TV că Udrea „se simte ceva mai bine”, și că „a avut o cădere în momentul în care a fost prinsă” în Bulgaria. Logodnicul lui Udrea ar mai fi spus că speră că astăzi ea se va simți și mai bine, după termenul de la tribunal.

YouTube video player

Ce declarase, recent, ministrul Predoiu

În cursul zilei de vineri, ministrul Justiției, liberalul Cătălin Predoiu, făcuse câteva precizări de ordin procedural în cazul Elenei Udrea.

„A fost emis mandatul de executare de către Tribunalul București. Pe de altă parte, mandatul a fost comunicat (…) către autoritățile bulgare și în acest moment suntem într-o procedură de predare. Urmează ca instanța bulgară (…) să procedeze mai departe”, a spus, vineri, ministrul Justiției.

„E greu de spus (…) nu foarte mult” cât vor dura procedurile, a precizat Predoiu, răspunzând unei întrebări. „Mandatul european de arestare este un instrument menit să urgenteze aceste proceduri”, a susținut ministrul.

Despre Elena Udrea s-a aflat joi – la câteva ore de la decizia Înaltei Curți în „dosarul Gala Bute”, de respingere a contestației în anulare, hotărâre în urma căreia fostul ministru va trebui să execute pedeapsa de 6 ani de închisoare – că a fost prinsă în Bulgaria – VEZI AICI detalii. Udrea a ieșit din țară prim Vama Giurgiu, în cursul aceleiași zile – VEZI AICI detalii.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Poza Zilei
  • Horoscop 20 mai 2024 – Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția
  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • Exit mobile version