Mircea Geoana, si-a luat la revedere de la colegii senatori din PSD, el spunandu-le, luni, ca, indiferent care va fi decizia Comitetului Executiv de marti in ceea ce priveste excluderea sa din partid, vor ramane prieteni.
Geoana i-a anuntat pe senatorii PSD, la sedinta de luni a grupului social-democrat, ca nu va conduce sedinta de plen. El nu a invocat un motiv particular, surse din grupul PSD din Senat afirmand ca senatorii social-democrati nu vor reitera, in plenul de luni, solicitarea de inlocuire a lui Geoana de la presedintia Senatului.
Potrivit acelorasi surse, Geoana le-a spus senatorilor PSD ca le va ramane prieten, indiferent ce se va intampla la Comitetul Executiv al PSD de marti. Comitetul Executiv al PSD va vota, marti, recomandarea facuta duminica de Comisia Nationala de Arbitraj si Integritate Morala, ca Mircea Geoana sa fie exclus din partid.