Cauta

Gazprom SABOTEZĂ statul român? Percheziții la o companie din România controlată de gigantul din Rusia

Au exploatat fetele prin metoda "loverby", apoi au ridicat blocuri. Cine sunt interlopii-dezvoltatori

Procurorii DIICOT au făcut luni percheziții la compania românească Nis Petrol, controlată de gigantul Gazprom.

DIICOT ar avea suspiciuni privind transferul neautorizat de date informatice și divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Angajaţii companiei sunt suspectaţi

Percheziţiile de luni au loc în birourile companiei NIS Petrol (Nafta Industrija Srbije) din Timişoara, cât şi la mai multe locuinţe aparţinând unor angajaţi ai acestei companii, atât din Timişoara, cât şi din Bucureşti. Anchetatorii ridică mai multe documente şi computere.

Există suspiciuni că angajaţii ar fi fost „spioni” au Rusiei. Percheziţiile ar avea legătură cu un dosar al DIICOT în care s-ar cerceta transmiterea ilegală de date informatice, de informaţii privind zăcămintele de ţiţei din România, precum şi accesarea ilegală a unor sisteme informatice.

E vorba de suspiciuni de corupție (comisioane pentru acordarea de contracte de achiziții) și abuz în serviciu. Deocamdată nu este foarte clar despre ce contracte este vorba și care este valoarea prejudiciului. Știrea este în curs de actualizare.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 8 septembrie 2025 – Este o zi bună pentru a începe noi proiecte profesionale
  • Alege ce citești
  • Duminica moțiunilor
  • Dosarul FBI care sperie România: rețeaua soroșistă și tiparul influențării alegerilor!
  • „Avem nevoie de protecție”. Oțelarii europeni cer impunerea de tarife similare cu cele americane
  • România, șansă mare pentru CM 2026
  • Piloții ucraineni de drone ucid pentru a câștiga puncte. „Primul Amazon militar din lume”
  • Donald Trump transformă Casa Albă în Mar-a-Lagoland
  • Scandalul Blanuță, la final. Ce a decis Dinamo Kiev?
  • Exit mobile version