Cauta

Fostul ministru Fifor: Nădlac 1 trebuie urgent închis pentru traficul pietonal!

Fifor vrea să scape de interimat până la 10 august!

În contextul recentei decizii luate de autorități, aceea de a plasa în carantină orașul Suceava și opt comune limitrofe, senatorul de Arad Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, atrage atenția asupra unui aspect, ce ține de oamenii care ajung să treacă frontiera de la Nădlac pe jos.

„Închidem Suceava, dar nu închidem punctul de frontieră Nadlac 1 pentru cei care trec granița pe jos. Aceștia continuă să vină și să vină, și să vină. Intră în oraș, în magazine, în benzinării. Merg la gară și iau trenul până la Arad și de acolo schimbă și pleacă unde le e destinația finală. În afară de o declarație, nimic. Nimeni nu știe exact dacă oamenii aceștia sunt sau nu sunt pozitivi. Dar stau în gară, se urcă în tren și apoi coboară în gara Arad”, transmite Fifor, via Facebook.

Totodată, social-democratul se adresează direct prefectului de Arad, Gheorghe Stoian. „Nădlac 1 trebuie urgent închis pentru traficul pietonal. Urgent!!!”, cere Fifor.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version