Cauta

Fost director general la „Apele Române”, reținut după ce a fost acuzat că a primit 5 milioane de lei mită

Fost director general la „Apele Române”, reținut după ce a fost acuzat că a primit 5 milioane de lei mită

Fost director general la „Apele Române”, reținut după ce a fost acuzat că a primit 5 milioane de lei mită

Fostul director general al Administrației Naționale „Apele Române” Victor Sandu urmează să fie reținut în urma acuzațiilor de luare de mită. Se pare că acesta ar fi primit 5 milioane de lei mită în perioada în care încă se afla în funcție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 3 august 2020, a lui Sandu Victor, care la care faptei era director general al Administrației Naționale „Apele Române”. În ancheta procurorilor este vizat și un om de afaceri, reprezentant al unei societăți comerciale, care i-ar fi oferit lui Sandu Victor o mită în valoare de 5 milioane de lei.

De asemenea, s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 3 august 2020, față de două persoane, administratori ai unor societăți comerciale, pentru infracțiunea de complicitate la luare, respectiv complicitate dare de mită.

Fost director general la „Apele Române”, acuzat că a luat 5 milioane de lei mită

„În calitate de director general al Administrației Naționale Apele Române, în perioada 17 mai 2017 – 6 mai 2019, inculpatul Sandu Victor ar fi pretins sume de bani și ar fi primit, de la un om de afaceri, coinculpat, suma totală de 4.830.464 lei, reprezentând mită în schimbul alocării de fonduri necesare executării unor contracte încheiate de societatea comercială administrată în fapt de omul de afaceri cu Administrația Națională Apele Române.

Banii ar fi fost virați de societatea omului de afaceri în conturile a două firme controlate de un apropiat al directorului general.

Concret, banii ar fi fost pretinși și primiți de inculpatul Sandu Victor în legătură cu atribuțiile sale de serviciu referitoare la alocarea de fonduri pentru executarea unor contracte având ca obiect amenajarea unor râuri ori înlăturarea efectelor calamităților produse pe râuri din județul Bihor.

Banii primiți drept mită ar fi fost justificați cu facturi fiscale emise de cele două firme controlate de apropiatul inculpatului Sandu Victor, reprezentând contravaloarea unor lucrări și servicii care în realitate nu au fost executate”, potrivit unui comunicat DNA.

Pe 4 august 2020, inculpatul Sandu Victor și coinculpatul om de afaceri sunt prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ultimele stiri

  • COD GALBEN de la ANM. Ploi torențiale, descărcări electrice și vânt, în aproape jumătate de țară – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Secretul unei vacanţe reuşite. Când este bine să vizitezi destinaţiile preferate, ca să eviţi aglomeraţia şi preţurile ridicate
  • Mişcare surprinzătoare a lui Donald Trump în procesul cu Stormy Daniels. Juraţii vor începe deliberările
  • Cu ce sumă mai rămâne din pensie Gheorghe Dincă, „monstrul” din Caracal, după ce i s-a pus poprire pentru despăgubiri către familiile victimelor
  • Veşti dezastruoase pentru 1 milion de pensionari români. Tocmai când se pregăteau să primească „lefurile” mărite, de la 1 septembrie 2024
  • Ce beneficii pentru sănătate au cireșele, fructele delicioase care au apărut deja pe tarabe
  • Se prăbuşeşte economia României? Incompetenţa Guvernului duce la „un război în societate, între patroni şi salariaţi”!
  • Ciucă pune piciorul în prag: Nu voi permite și nu voi aproba nicio măsură care să nu fie acoperită de buget
  • Ciolacu anunță majorări salariale de 10%. Angajații care ar urma să primească mai mulți bani
  • Ce au spus părinţii tinerilor ucişi de şoferul drogat la „2 Mai” după ce Ancuța Popoviciu nu va mai judeca dosarul. Reacţie şi de la Alina Gorghiu
  • Exit mobile version