În dorința de poza în atoateștiutor și ocrotitor al națiunii, peședintele merge din gafă în gafă. Totul se transformă într-un specatcol de un prost gust înfiorător, în care Iohannis ori se fâstâcește inexplicabil când trebuie să vorbească românește ori, pur și simplu, nu conștientizează ce spune. Trec peste clișeele patriotarde de la ședința solemnă a Parlamentului, la împlinirea a 30 de ani de la evenimentele din decembrie ’89. E drept că nu a mai confundat comemorarea cu sărbătorirea, dar tot în stereotipii cu statul de drept și valorile europene a eșuat, de parcă românii ieșiseră atunci în stradă pentru a le aclama, nu pentru a răsturna regimul Ceaușescu.
Trec și peste ieșirea din cadrele realității, când a afirmat cu toată tăria că, în urmă cu 30 de ani, în România a avut loc o revoluție anticomunistă. Istorici, ziariști cu greutate, juriști, cercetători și surse serioase din serviciile secrete au probat, de-a lungul timpului, că a fost o lovitură de stat. Numai că Iohannis o ține pe-a lui, cu revoluția, sfidând logica și bunul simț în gândire.
Infracțiunea de „cale europeană”
Acceptând teoria lui halucinantă, ne confruntăm cu o situație teribil de complicată. Am avut, deci, o revoluție cu doi autori. Singurii vinovați, de altfel. În cazul acesta, dincolo de interpretările sarcastice, ar trebui să ne mândrim cu doi oameni care au avut o gândire genială. În doi, căci juriștii n-au reușit să descopere că ar fi fost mai mulți, Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu au izbutit să răstoarne regimul comunist și să dea peste cap o întreagă țară.
Apoi, dacă ținem cont de discursurile sforăitoare ale președintelui, cu oameni care se gândeau la integrarea europeană și euroatlantică în timp ce erau vânați ca iepurii de către armată și trupele Securitate, cei doi n-au făcut rău țării. Au dat jos comunismul, l-au eliminat pe Ceaușescu și ne-au deschis drumul spre „o Românie prosperă și modernă, spre calea europeană”. Citatul e luat la întâmplare, din discursurile standard ale președintelui. Ei bine, și atunci de ce au fost trimiși în judecată? „România prosperă și modernă” și „calea europeană” sunt și astea infracțiuni?
Iohannis, într-un singur glas!
Pe de altă parte, lui Klaus Iohannis nu-i convine varianta loviturii de stat. În primul rând pentru că, în asemenea situație, comunismul poate că ar trebui un pic reconsiderat. Apoi, revizuirea unor poziții și atitudini față de Nicolae Ceaușecu ar fi de natură să-l scoată din minți. Asta îi trebuie lui, acum, când vrea să se afirme și ca luptător anticomunist, deși a profitat, pe ici pe colo, de regimul pe care îl condamnă? Gestul lui, de a nu recunoaște lovitura de stat, e de natură a zgâria orgoliile sensibile ale partenerilor strategici, care știu bine cât s-au chinuit până au perfectat-o și i-au dat chipul unei revolte generate de nemulțumirea populară. Dacă ar citi puțină istorie, pe care s-o și țină minte, Klaus Iohannis ar înțelege și ciclurile acesteia, ciudate la prima vedere, dar și de ce, în urmă cu 20 de ani, o figură populară a afirmat că peste 30-40 de ani Ceaușescu va avea o statuie la fiecare colț de stradă.
Și, ca să umple atmosfera cu aplauze ca la congresele comuniste, Iohannis declară că respinge cu fermitate orice altă opinie contrară lui, privind evenimentele din decembrie ’89. Sincer? Nu m-au impresionat vorbele astea. M-a umflat doar râsul de zbaterea lui de a-și impune punctul de vedere, mai ales când cerea tuturor să gândim la fel ca el.
Nicio întrebare pentru Iohannis
Nu sunt singurele momente, din ultimele două zile, când Iohannis s-a dat în spectacol. Declarația făcută după primirea noului ambasador american în România a întregit tabloul suferințelor prezidențiale. Acela de a se crede mai mult decât este. „Suntem hotărâți să continuăm Parteneriatul Strategic. Am reiterat împreună aspectele cele mai importante, întâlnirile cu Trump, faptul că România în NATO este un partener serios, credibil care își alocă resursele promise. Economie – am hotărât să continuăm atragerea investitorilor americani”. Așa a hotărât. Foarte bine, dar i-a spus Zuckerman că americanii n-ar mai vrea să continue? Și-a amintit de vizitele în SUA, dar fără a preciza care a fost cel mai important moment: cel cu șapca sau cel de muțenie absolută la conferința de presă, când ziariștii nu i-au adresat nicio întrebare?