Un grav accident de muncă s-a produs miercuri, 31 decembrie, în dana 5 a Portului Constanța. Patru bărbați au fost implicați într-o explozie, iar doi dintre ei au murit.
UPDATE ORA 11.39. Conform primelor informaţii, un pneu al unui utilaj de manipulare a containerelor ar fi făcut explozie, iar suflul acesteia i-ar fi proiectat pe cei doi muncitori la câţiva metri. Aceştia au decedat în urma rănilor suferite.
…………………………………………….
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, victimele decedate sunt doi bărbați în vârstă de 52 și 64 de ani, care nu au răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale, transmite Adevărul.
Explozie în portul Constanța, soldată cu 4 victime
Un al treilea bărbat, în vârstă de 63 de ani, a refuzat transportul la spital, în timp ce a patra victimă, un bărbat de 57 de ani, a fost preluată de ambulanță și transportată la spital, suferind un traumatism la picior.
Autoritățile au demarat cercetări la fața locului pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.
Incidentul reprezintă un accident de muncă
Potrivit reprezentanților ISU și IPJ Constanța, incidentul reprezintă un accident de muncă, iar persoanele decedate sunt doi bărbați, cu vârste de 56, respectiv 62 de ani.
„Cele două persoane nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarate decedate (ambele victime sunt de sex masculin, cu vârste de 52 și 64 ani). A treia victimă, bărbat, 63 ani, a refuzat transportul la spital, iar cea de-a patra, sex masculin, 57 ani, a fost transportată la spital de echipajul SMURD B2, cu traumatism membru inferior”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a informat că incidentul a fost sesizat, prin apel 112, în jurul orei 8,15.
„Astăzi, în jurul orei 8:15, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unui terminal din portul Constanța, s-ar fi produs un eveniment în urma căruia ar fi decedat două persoane. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre doi bărbați, de 56, respectiv 62 de ani. Din primele cercetări a reieșit faptul că ar fi explodat o anvelopă a unui utilaj de manipulare a containerelor. La locul evenimentului a intervenit un echipaj medical, care a constatat decesul victimelor”, menționează comunicatul transmis de IPJ Constanța.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea acestui eveniment.
Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit