Cauta

Ex-premierul Vlad Filat, retinut pentru coruptie. “Sa nu scape sobolanul”!

Zarva mare, ieri, in Parlamentul Republicii Moldova. Ridicarea imunitatii fostului premier moldovean Vlad Filat a paralizat pur si simplu Chisinaul, desfasurarea de forte, atat civile, cat si militare, creand scene desprinse parca dintr-un film de actiune. Un film in care, peste noapte, s-a pus de o revolutie. Una anticoruptie ar spune rivalii lui Filat. De cealalta parte, insa, se vorbeste tot mai intens de putrezirea unui sistem care s-a lasat condus de o singura persoana si in care nu mai functioneaza nicio institutie a statului.

Fostul premier Vlad Filat a incercat sa se apere in fata colegilor si cu lacrimi

Fostul premier al Moldovei, deputatul Vlad Filat a ramas, ieri, fara imunitate, dupa ce a fost acuzat de implicare in fraudele de la Banca de Economii, respectiv afacerea “Miliardul”. Pentru tot ce i se intampla, Filat arata cu degetul spre oligarhul Vladimir Plahotniuc, care ar urmari detunarea parcursului european al Republicii Moldova.

Acuzatiile impotriva lui Filat

Parlamentul de la Chisinau a fost flancat de forte de ordine

„Vin cu o solicitare care nu a mai fost in istoria Republicii Moldova, privind punerea in invinuire a deputatului PLDM, Vladimir Filat. Avem probe concludente despre implicarea lui Filat in comiterea fraudelor de la Banca de Economii, prejudiciul fiind estimat la sute de milioane de euro. Este o crima deosebit de grava, fiind implicat si in distrugerea probelor”, si-a inceput discursul procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, in fata parlamentarilor. Vlad Filat, liderul PLDM, este invinuit ca in perioada in care a indeplinit functia de premier, a primit 60 de milioane de dolari de la directorul Dufremol, Ilan Shor. Potrivit sesizarii, exercitand functia de premier, Filat ar fi primit de la Ilan Shor bunuri pentru a inceta controalele la Dufremol, pentru a-l numit consul onorific in Federatia Rusa, dar si pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere.

Mai multi protestatari au asistat din strada la ridicarea imunitatii fostului premier moldovean

De asemenea, Vlad Filat ar fi pretins bunuri si mijloace banesti in valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Shor, pentru a determina functionarii publici din Guvern, dar si din alte structuri de stat, sa ia decizii si sa adopte acte normative necesare asigurarii emisiei suplimentare de actiuni de la BEM, fara participarea statului, fapt ce a generat diminuarea pachetului de actiuni a statului pana la 33,3%, plus o actiune si preluarea controlului asupra BEM de catre Ilan Shor.

Cum se apara Filat

„Am fost pregatit pentru un asemenea scenariu. De mai mult timp se vorbea prin oras cum se pregateste si cum se va veni intr-o maniera triumfalista. Acest show a fost prea scump si mult timp pregatit. Este adevarat pe parcursul activitatii mele am facut foarte multe greseli. Imi asum responsabilitatea pentru ele”, a declarat Vlad Filat in Parlamentul de la Chisinau. „Sistemul din Republica Moldova este unul putred din simplu motiv ca este controlat de o singura persoana. Aceasta persoana nu este altcineva decat Vladimir Plahotniuc care incearca prin farse sa se eschiveze de la responsabilitate. Oamenii vor ca cei vinovati sa plateasca. Dar oamenii au nevoie de o tara. O tara in care institutiile functioneaza legal si nu in interesul unei singure persoane”, a adaugat el. Liderul PLDM nu exclude ca Plahotniuc are o intelegere cu liderul prorus al Partidului Nostru, Renato Usatii, si cu liderul comunist Vladimir Voronin privind provocarea alegerilor anticipate, prin care sa urmareasca deturnarea parcursului european al Republicii Moldova.

Vot cu duba la poarta

Ridicarea imunitatii fostului sef al Guvernului de la Chisinau s-a votat cu duba Centrului National Anticoruptie (DNA-ul Republicii Moldova) la poarta Parlamentului. De asemenea, toate intrarile Parlamentului au fost intesate cu forte de ordine a caror misiune a fost sa-i potoleasca pe protestatarii veniti sa impiedice o eventuala fuga a lui Filat din cladirea Legislativului. Avem un sobolan, pe care trebuie sa-l prindem in cusca”, declara in gura mare primarul din Balti, aflat printre protestatari. Imediat dupa numararea voturilor prin care s-a decis ridicarea  imunitatii lui Filat, mascatii CNA, condusi de Viorel Chetraru, au intrat in Parlament pregatiti de luarea pe sus a fostului premier. Ceea ce s-a si intamplat. La nicio o ora de la transformarea lui Filat din parlamentar in invinuit, fostul premier al Moldovei a fost retinut pentru 72 de ore pentru corupere pasiva si trafic de influenta. O premiera in istoria Republicii Moldova.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version