Cauta

El este antrenorul personal al cantaretei Ellie White. Afla obiectivul celor doi!

Cantareata Ellie White a devenit, in urma cu aproape un an, mamica, iar, de atunci, se chinuie sa revina la forma de invidiat care a facut-o celebra.

De curand, Ellie White s-a inscris in programul „Delta Training System”, antrenandu-se alaturi de George Ungureanu la World Class Romania.

Ellie si-a propus sa slabeasca, intr-un timp cat mai scurt, cinci kilograme, ea visand sa ajunga de la 59,6 kilograme, cat are in prezent, la 54 de kilograme. De asemenea, cantareata si-a propus sa transforme cat mai mult tesut adipos in masa musculara.

Ellie este incantata de antrenamentele din cadrul „Delta Training System” precizand ca singura problema este programul care nu-i permite sa ajunga constant la sala.

De partea cealalta, George Ungureanu sustine ca „in momentul in care am inceput programul Delta Training System cu Ellie, am crezut ca o sa fie ceva plictisitor, ca o sa incep sa ii arat aparatele… de genul: acesta este pentru pectorali, acesta pentru cvatriceps etc.; dar, dupa prima sedinta, mi-am dat seama ca trebuie sa sar peste cateva etape din programul GET FIT pentru a putea ajunge la nivelul ei”.

Ultimele stiri

  • Unde este Poiana Narciselor, peisajul de vis pe care românii îl caută pentru o vacanţă ca de neuitat
  • Imagini apocaliptice, cu sute de mii de pești morți, pe o suprafață de sute de hectare. Căldura, ucigaşul silenţios (VIDEO)
  • Florin Călinescu, atac dur la Klaus Iohannis: „Să ții un post blocat 27 de ani, asta este o mizerie…”
  • Românii care se aleg cu pensii mai mari cu 1.500 lei, după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Meteorologii ANM anunţă, după ploi şi vijelii, canicula în mijlocul lunii mai. Zonele afectate
  • Cutremur în România, marți dimineață/Ce magnitudine a avut seismul din 7 mai
  • Motivul pentru care Guvernul e la un pas să „îngheţe” salariile şi pensiile. Anul electoral îi încurcă mult
  • Cinci muncitori au murit în Sicilia, într-o stație de epurare – VIDEO
  • Israelul bombardează intens oraşul Rafah, din Fâşia Gaza, deşi Hamas a acceptat o propunere pentru un armistiţiu. Cel puţin 12 morţi (VIDEO)
  • Polonia verifică dacă judecătorul care a cerut azil în Belarus a fost spion
  • Exit mobile version