Cauta

După vremea ca de primăvară de la final de decembrie, s-a aflat când ar putea să vină viscolul în România! Detalii de la șefa ANM

(sursa foto: dobrogea.tv)

După ce Crăciunul a venit cu o vreme cu mult mai caldă decât se așteptau cei mai mulți, iar tabloul specific perioadei de iarnă – cu zăpadă în peisaj – a fost zărit mai rar ca anii trecuți, și doar pe la munte, nu sunt puțini cei care se întreabă cum va arăta vremea în perioada ce vine. Și dacă în acest sezon de iarnă va ninge, dincolo de câteva fulguieli, cum s-a întâmplat zilele trecute, înainte de Crăciun, în unele zone ale Capitalei.

Vești despre cum va fi vremea în intervalul următor au venit, recent, de la directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu. Conform precizărilor șefei ANM, fenomene specifice iernii – zăpadă și viscol – ar putea să apară la noi în țară abia după mijlocul lunii ianuarie 2023.

Final de an cu vreme caldă

Până atunci, în ultimele zile din 2022, dar și în primele zile din 2023 vremea va continua să fie mai caldă decât ar fi obișnuit, pentru această perioadă. Nici noaptea de Revelion nu va ieși din acest tipar, din câte arată prognoza.

În ultimele zile ale acestui an, dar şi în debutul anului 2023, vremea va fi deosebit caldă. Valorile maxime, în următoarele zile, se vor situa între 6-14 grade.

Chiar şi în noaptea de Revelion vom avea temperaturi minime pozitive, cu cele mai ridicate valori în partea de vest a ţării, până la 6-7 grade. În restul regiunilor, valori între 0-5 grade. Inclusiv în Capitală valorile vor fi pozitive, între 2-4 grade.

Am avut cea mai călduroasă zi de 25 decembrie, cel puţin pentru Capitală, din istoria măsurătorilor meteorologice”, a precizat Mateescu, la România TV.

Șefa ANM: Cam de pe 16 ianuarie am putea avea şi intervale în care să apară fenomenele specifice iernii

Cât va mai ține vremea caldă și când ar putea să se instaleze în peisaj semnele iernii? Conform estimărilor, după jumătatea lui ianuarie, luna cunoscută popular drept Gerar. „Până în jurul datei de 10 ianuarie temperaturile rămân ridicate.

Începând din a doua parte a iernii, cam de pe 16 ianuarie, am putea avea şi intervale în care să apară fenomenele specifice iernii: strat de zăpadă şi în zone mai joase de relief şi viscol”, a mai precizat Elena Mateescu, la postul Tv menționat.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Revoluția engleză anti-VAR se propagă în Europa?!
  • Ce înseamnă să te pui cu Rusia. Băncile occidentale trag ponoasele
  • „Bogăția discretă”: strategia menită să evite ochii curioși
  • Sancțiunile sunt doar pentru fraieri. Companiile din UE se îmbogățesc din afacerile cu Rusia
  • Nimic nu se pierde, totul se transformă. Apa din haznale trebuie folosită în agricultură
  • De la New York la Tokyo: piețele bursiere, creștere record
  • China cucerește porturile lumii
  • Exit mobile version