Poliția Republicii Moldova a anunțat, marți dimineață, 25 noiembrie, că o dronă a căzut pe acoperișul unei case aflate într-o livadă dintr-o localitate din raionul Florești.
Poliția a anunțat că incidentul a avut loc marți dimineața în localitatea Cuhureştii de Jos.
Deja perimetrul a fost izolat de către oamenii legii din Florești, urmând ca la fața locului să ajungă specialiștii de la Secția tehnico-explozivǎ a Poliției.
Zona a fost izolată, oamenii evacuați
„Acum câteva minute, într-o livadǎ din localitatea Cuhureştii de Jos, raionul Florești, pe casa paznicului a căzut o dronă.
Echipa Secției tehnico-explozivǎ a Poliției se deplasează la fața locului. Persoanele au fost evacuate și perimetrul izolat de polițiștii din Florești”, a transmis Poliția Republicii Moldova, într-o postare pe Facebook.
Ce a anunțat MApN de la Chișinău
De asemenea, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a anunțat, marți dimineață, că „în urma atacului masiv asupra Ucrainei, în noaptea de luni spre marți, sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale au detectat, în dimineața zilei de 25 noiembrie 2025, șase drone care traversau neautorizat spațiul aerian național”.
Conform sursei citate, primul dispozitiv aerian a fost detectat pe direcția localităților Vinogradovca – Vulcănești, deplasându-se ulterior în direcția frontierei de stat cu România, în zona dintre localitățile Colibași, raionul Cahul și Vadul lui Isac. „Drona traversa spațiul aerian la o altitudine de aproximativ 1500 de metri. Ministerul Apărării a informat imediat structurile responsabile, inclusiv IGP despre cazul de survolare ilegală.
Ulterior, alte cinci drone au fost observate de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale, traversând spațiul aerian al localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești. Una dintre acestea a căzut pe acoperișul unei case în Satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești.
Îndemnăm cetățenii să anunțe orice obiect neautorizat observat și să nu atingă niciun obiect căzut la sol, dar să informeze autoritățile.
Instituțiile statului monitorizează permanent situația și intervin prompt pentru asigurarea protecției populației”, a mai transmis Ministerul Apărării al Republicii Moldova.
sursa foto: Poliția Republicii Moldova / Facebook

Dacă a căzut și a fost ridicată de oaste moldoveană, ni se spune și proveniența ei? Cui aparține? Alo! Șalaru (ăsta le știe pe toate) ce ne poți spune?