AcasăNewsDrona care a pătruns în România, găsită căzută în județul Vaslui. Primele...

Drona care a pătruns în România, găsită căzută în județul Vaslui. Primele imagini  

Dronă găsită căzută în județul Vaslui. Imagini - Ziarul Nationalsursa foto: stiripesurse.ro

Apar noi informații în cazul dronei care a pătruns pe teritoriul românesc, punând în alertă oficialii, dar și locuitorii a trei județe din țară, care au primit mesaje Ro-alert.

O dronă rusească s-a prăbușit în Vaslui, după ce marți dimineață a survolat teritoriul României și a provocat spaimă în rândul multor români.

Dronă găsită căzută în județul Vaslui. Imagini - Ziarul National
sursa foto: stiripesurse.ro

Potrivit stiripesurse.ro, drona a fost vazută de localnicii din Puiești planând pe deasupra satului, apoi s-a lovit de un copac. Astfel că ar fi sunt resturi ale acesteia atât în arbore, cât si împrăștiate. Conform aceleiași surse, ea prezintă inscripții chirilice, fără însemne militare.

Daniel Baluta

Ce zice Moșteanu: o dronă fără încărcătură

O dronă fără încărcătură a fost găsită, marți, într-o localitate din Vaslui, a declarat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu.

„Avem o nouă incursiune a unei drone rusești, o nouă provocare a Rusiei la adresa României. O dronă pe care Armata Română și Eurofightere-le germane au încercat să o dea jos. Mai devreme am primit informația că au găsit o dronă căzută – probabil acea dronă – o să văd raportul misiunii în curând. O să îmi întrerup această activitate aici și o să plec înapoi la București. (…) A fost găsită o dronă undeva în județul Vaslui, o dronă fără încărcătură.

Probabil este aceeași dronă pe care au încercat să o dea jos avioanele. (…) O să discut cu piloții germani care au fost în misiune. (…) De două ori s-au ridicat câte două avioane Eurofighter de la ora 7 dimineața și între ele au fost ridicate avioane F-16 de la baza Borcea. Nu au tras (n.red. -asupra dronei). Au avut permisiunea de a angaja, (…) dar foarte probabil analizând potențialele daune colaterale pe care le-ar putea face trăgând cu armament deasupra teritoriului României au ales să nu angajeze – este presupunerea mea în momentul acesta”, a declarat ministrul Apărării, aflat într-o vizită la Baza 57 Mihail Kogalniceanu.

Mesaje RO-Alert pentru trei județe

Locuitorii din județele Galați, Tulcea și Vrancea au primit în această dimineață mesaje RO-Alert, care avertizau că o dronă a intrat în spațiul aerian al României. Alertele au fost ridicate în jurul orei 10.

Au fost ridicate de la sol avioane de luptă, care au detectat intermitent drona pe radare.

MApN: Forțele Aeriene au detectat pătrunderi de drone în spațiul aerian național

Forțele Aeriene au detectat pătrunderi de drone în spațiul aerian național – a anunțat marți dimineață, 25 noiembrie, MApN, într-un comunicat.

„Radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat o țintă care se îndrepta spre spațiul aerian național, în dimineața de 25 noiembrie, în proximitatea județului Tulcea, fiind ridicate în aer, la ora 06.28, două aeronave germane Eurofighter Typhoon, de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizarea situației.

Ținta a traversat spațiul aerian național dinspre direcția Vâlcove (Ucraina), până în zona Chilia Veche, județul Tulcea.

La ora 06.55 s-a transmis mesaj Ro-Alert în zona județului Tulcea.

La 07.11 aeronavele Eurofighter Typhoon au raportat contact radar cu ținta deasupra teritoriului Ucrainei, în afara spațiului aerian al României.

La ora 07.37 s-a ordonat ridicarea de la sol pentru două aeronave F16 Fighting Falcon, de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar la 07.48 s-a emis Ro-Alert și pentru județul Galați.

La 07.50 sistemele radar au detectat o a doua pătrundere în spațiul aerian național, în zona județului Galați, iar aeronavele F-16 au avut contact radar cu aceasta”, s-a mai precizat în comunicatul de presă.

author avatar
Andrei Coman
112 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img