Pe vremea cand Liviu Dragnea s-a nascut, lucrurile erau facute de mii de ani, aveau nume si nu mai era nevoie sa le arati cu degetul pentru a le deosebi, ca in fantasticul Macondo al lui Garcia Marquez de la inceputul lumii. In romanul timpurilor lui, Dragnea se crede ba Jose Arcadio Buendia, patriarhul PSD, ba fiul acestuia, un altfel de Jose Arcadio bine dotat, care crede ca, daca tot l-o fi inzestrat mama natura ca pe un armasar, atunci falusocratia e cheia succesului. In primul rand politic.
In realitate, Dragnea-Buendia este personajul care se insingureaza zilnic de lume si isi duce existenta la periferie, acolo unde semenii nu au timp sa vada solitudinea si nici nu ii intereseaza. Miroase a blestem.
Decor cu premierul si ceva culoare
Am vazut, sambata, 4.000 de oameni veniti din tara sa-l aplaude si sa voteze niste nume de pe niste liste pe care nu le-au facut ei. Epocal momentul difuzat de un post de televiziune din nisa de casa a PSD, cu un tip care a marturisit, ca la spovedanie, ca nu stie ce se intampla la Sala Palatului. A fost adus de la Calafat cu microbuzul, alaturi de altii, ca sa aplaude si nu il intereseaza mai mult. Mai trebuie ceva pentru a completa tabloul? Congresul lui Dragnea – nu al PSD, sa fiu bineinteles – este avancronica unei aventuri care se va intinde si in urmatorul secol, gratie planurilor facute de Viorica Dancila. O fi ea prim-ministru, e problema ei, nu a mea, dar lipsa de vizibilitate o plaseaza, ca si pe Santa Sofia de la Piedad din veacul de singuratate al lui Marquez, doar in fundalul clanului Dragnea-Buendia. Este o piesa de decor careia i se spune dinainte ce cuvinte trebuie sa rosteasca. Nimic mai mult.
Socotelile Vioricai de la Piedad
100 de masuri de dezvoltare a Romaniei pentru 100 de ani. Asa suna poiectul Santei Sofia de la PSD. Bag mana in foc ca nu ii apartine. I l-o fi conceput Darius Valcov, la rugamintea lui Dragnea. Ea doar il recita, luand la palme limba romana cu dezacordurile ei gramaticale. E un amestec de legi, de dezlegari la cheltuieli militare, la sosele, la protejarea fata de violenta in familie. Un melanj de cheltuieli cu persoane cu dizabilitati si reactoarele de la Cernavoda, de bazine de inot si camine culturale, de Fondul Suveran de Investitii cu scoli romanesti peste granite. Este o nebunie care extenueaza cititorul la fel de mult ca si romanul lui Marquez, numai ca acolo placerea se imbina cu fantasticul, asteptarea cu nepravazutul si bucuria cu uimirea provocata de personaje. In proiectul Vioricai de la Piedad gasesti doar Planul de guvernare, varianta publicitara, amestecat in mojarul politic cu idei carora li s-a dat cu apa rece pe frunte ca sa nu se prinda lumea ca sunt moarte de multa vreme. 100 de ani, 100 de masuri. Una pe an sau la gramada? An calendaristic sau cu libere de sarbatori legale? La concedii medicale avem voie?
Congres pentru Irina
Suprematia lui Dragnea se vrea intinsa pe 100 de ani, deci. O mica dinastie la care facatorii de fantastic politic nu au luat in calcul ca Dragnea risca sa traiasca mai mult decat orice personaj din veacul imaginar al lui Garcia Marquez. Or asta nu se poate. Si nici Santa Vasilica de la Piedad nu se poate intinde in asemenea hal la viata, e chestiune de decenta. Aceiasi ganditori degeaba ai idealurilor nascocite ca la casa de nebuni uita ca, intr-un secol de stapanire, soarta are suficienta vreme sa-si recalculeze socotelile si sa-l pocneasca in frunte pe patriarhul PSD cu toate manariile facute in vremea nemuririi iluzorii. Cu prietenii tradati, cu cei de care doar s-a folosit ca sa urce in ierarhie, cu colegi sacrificati intru gloria lui. Dragnea, in romanul scris si interpretat de el, va ajunge nu numai mai singur decat este acum. Ci va sfarsi precum Jose Arcadio Buendia cel batran, innebunind in cautarea Pietrei Filozofale. A guvernarii si orgoliului sau, evident. Si nu va mai fi nimeni care sa-l dezlege de singuratatea in care s-a legat cu lanturi. Nici Santa Dancila, nici femeile de partid din viata lui politica. Nici macar Irina Alexandra Tanase, prezumtiva mireasa adusa la congresul lui ca sa o vada lumea. Acum ma gandesc, abia acum mi-a venit ideea. Nu cumva de asta a vrut el un congres? Ca alta motivatie temeinica nici ca are.