Cauta

Primarul din Deveselu, răpus de Covid-19. Ion Aliman urma să împlinească 57 de ani

primarul din deveselu

Doliu în politică! Primarul din Deveselu, răpus de Covid-19. Ion Aliman urma să împlinească 57 de ani / Foto: Adevarul

Primarul din Deveselu a încetat din viaţă, joi dimineaţa, pe patul Spitalului Colentina, unde se afla internat în urma unor complicaţii după infectarea cu virusului Sars-Cov-2. Peste nici două săptămâni, el ar fi împlinit 57 de ani.

Ion Aliman fusese confirmat cu noul coronavirus, la începutul lunii septembrie, când a fost internat la Spitalul Municipal Caracal, care este spital suport Covid-19. Ulterior, la cererea familiei, el a fost transferat la Spitalul Colentina din Capitală.

La început a crezut că este vorba despre o „mică răceală”. „Sâmbătă, acum o săptămână, m-am simţit mai rău. Să zic aşa, o mică răceală, când „te prinde curentul“. Duminică, am fost mai rău, iar luni, când m-am trezit să plec la serviciu, mi-am dat seama că nu prea mai sunt în posibilitatea de a… Şi am hotărât să rămân acasă, să-mi iau concediu, toată săptămâna, până fac analize şi văd ce se-ntâmplă cu mine”, a declarat in ziua internării primarul Ion Aliman, pentru Adevărul.

Primarul din Deveselu suferea şi de alte afecțiuni

Ion Aliman a fost internat în 4 septembrie la spitalul din Caracal, unitate suport COVID-19, după ce a fost confirmată infecţia cu Sars Cov-2. La mijlocul săptămânii trecute a fost transferat la spitalul Colentina din Capitală, întrucât starea sa se înrăutăţea.

Până să i se facă toate analizele, Ion Aliman ştia că are ca antecedente medicale doar un transplant renal şi diabet pe care-l trata cu antidiabetice orale. Apropiaţii primarului spun că după ce i s-au făcut toate analizele, primarul din Deveselu a aflat că avea şi hepatită.

Ion Aliman era primar al comunei Deveselu din anul 2012, iar la alegerile din 27 septembrie candida pentru al treilea mandat.

Nu e singurul primar mort de Covid-19

Primarul comunei botoșănene Băluşeni, Neculai Stratulat, a murit de COVID-19 luna trecută, fiin internat la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti. Stratulat avea 71 de ani şi era membru al Partidului Social Democrat. Era primar din 2008 şi se afla la al treilea mandat.

Ultimele stiri

  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Australia investește o sumă uriașă pentru Jocurile Olimpice din 2032
  • America lasă Europa fără medicamente
  • Consumatorii vulnerabili pot solicita online, începând de miercuri, acordarea tichetului electronic de energie. Ce valoare are tichetul și până când poate fi folosit
  • Vali Vijelie și lăutarii Monicăi Macovei
  • Insula Iubirii: Nuntă anulată, verighete aruncate și bilețele de amor
  • Exit mobile version