Cauta

DNA pune laba pe doi noi ministri!

Uite ca, in ciuda haosului care este in jur, unii dintre politicieni chiar ca nu inteleg nimic. Astfel ca, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, deja doi dintre membrii noului Cabinet Grindeanu ar fi calcat urat de tot pe bec, asezandu-se in fotoliile de ministri ca precupetele la piata, targuindu-se pentru vanzarea posturilor din subordine.

Dintre oamenii lui Grindeanu, unii deja se pregătesc să se aseze la coadă la audieri

Iar modul in care au intrat imediat in atentia procurorilor anticoruptie a fost unul atat de transparent, incat pana si conducerea aliantei de guvernare a aflat de „boroboatele” ministrilor, care in niciun caz nu pot pune aceasta abordare pe seama lipsei de experienta. Una reala, de altfel. Astfel ca, dupa ce deja au comis-o, cei doi pot reprezenta niste noi „trofee” mai mult decat spectaculoase pentru „insectarul” DNA. Dar exista si varianta retragerii acestora sub diverse motive, lucru care se pare ca li s-a si transmis, de altfel, pentru ca o eventuala intrare a lor in malaxorul Justitiei sa nu sifoneze chiar atat de mult imaginea guvernului.

Ca la piata

Din cate reiese din informatiile intrate in posesia noastra, unul dintre ministrii aflati pentru prima oara la nivelul unei asemenea demnitati nu a rezistat ispitei de a confunda importantul minister pe care il conduce cu propria feuda. Si, cel mai probabil impins de la spate de „baronul” care, de altfel, l-a si sprijinit intens pentru a prinde un asemenea minister, a si inceput sa le propuna cunostintelor diverse posturi de conducere. Sau, pur si simplu, sa dea sfoara prin partid ca la el e „ca la piata”, orice functie avand pretul sau. Desigur, stirea a ajuns si la liderii partidului, care l-au sfatuit sa nu mai umble cu „mercurialul” la el si mai bine sa mobilizeze Corpul de control si sa scoata la iveala „mostenirea” tehnocratilor. Si, bineinteles, sa-i „execute” cat mai repede pe cei implantati pe functii de Dacian Ciolos, pe ultima suta de metri a mandatului tehnocrat. Iar ministrul s-a si conformat acestor indicatii intelepte, numai ca se prea poate sa fi fost deja prea tarziu…

Ca „prelungitorul”

In schimb, cel de-al doilea ministru care se pare ca a intrat in vizorul procurorilor anticoruptie a incercat sa fie mult mai discret. Si in niciun caz nu s-a hazardat sa vanda pur si simplu functii, precum colegul sau, preferand in schimb sa se arate disponibil pentru „prelungirea” anumitor contracte derulate si pe vremea guvernului tehnocrat. Exista informatii ca deja cele doua cazuri ar putea fi deja „bubuite”, insa cum in Romania zilelor noastre politicul este in tot si-n toate, este de asteptat ca acestea sa mai fie tinute ceva la „fezandat”, pana ce se pregateste terenul pentru opinia publica…

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version