Un eveniment privat care a avut loc la un club din București a oripilat sute de persoane pe Internet după ce au văzut imaginile.
Zeci de persoane, fără să țină cont de distanțare socială sau să respecte măcar minimele restricții pentru răspândirea noului coronavirus au participat zilele trecute la o megapetrecere la un club din Capitală.
Mai mult, unii participanți la petrecere au postat pe Internet imagini, care au creat o adevărată revoltă ca celor care au văzut ce s-a întâmplat acolo.
Oamenii erau înghesuiți, nu purtau măști de protecție, într-un cuvânt, nici urmă de respectarea normelor sanitare.
Reacția internauților când au văzut imaginile
În aceste condiții, oamenii au sesizat Poliția, care s-a deplasat de urgență la locul unde era organizată petrecerea.
„Pentru asta imi petrec 8 h/zi la locul de munca purtand masca si viziera? Pentru asta stau toti elevii cu masca, pana la 8-9 ore pe zi? Pentru asta s-a trecut la invatamantul hibrid, in care ai parte educatie din 2 in 2 saptamani?”, a publicat un utilizator pe pagina de Facebook.
Amendă de 10.000 de lei pentru organizatorul petrecerii
„Urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind desfășurarea unui eveniment, pe terasa unui club din sectorul 1 al municipiului București, vă aducem la cunoștință următoarele:
A fost aplicată o sancțiune contravențională, în cuantum de 10.000 de lei, organizatorului evenimentului, conform HG. nr. 782 din 2020, precum și o altă sancțiune contravențională, tot în cuantum de 10.000 de lei, administratorului societății comerciale, în spațiul căreia a avut loc evenimentul.
De asemenea, a fost aplicată și o sancțiune contravențională, conform Legii nr. 61/1991 , pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, sancțiune în valoare de 1.500 de lei.
Totodată, se continuă verificările, pentru identificarea și sancționarea participanților, care au încălcat normele de protecție sanitară”, transmite DGPMB
O altă petrecere de pomină, la Cluj-Napoca
La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta stadionului „Cluj Arena” este în desfășurare un eveniment privat, cu participarea unui public numerous, a anunțat duminică Poliția Cluj.
Participanții la petrecere nu purtau măști de protecție și nu au păstrat distanțarea.
Polițiștii clujeni au aplicat o amendă de 1.000 lei organizatorului unei petreceri în interiorul stadionului „Cluj Arena”. Participanții la petrecere nu au purtat măști de protecție, nu au păstrat distanțarea și erau peste 100 de persoane în spațiu închis.
Comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca
„Structura de comunicare din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este împuternicită să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu la data de 04.10.2020 cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 alin. 1 C.pen., constând în aceea că în noaptea de 03/04.10.2020, o societate comercială a organizat o petrecere privată în incinta Cluj Arena din mun. Cluj-Napoca, la care au participat aproximativ 320 de persoane, care nu au purtat mască de protecţie şi nu au păstrat distanţarea fizică recomandată.
În consecinţă, la data de 04.10.2020, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca s-a înregistrat dosarul de urmărire penală nr. 5476/P/2020, în care prin ordonanţa organelor de cercetare penală din aceeaşi zi s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor prev. de art. 352 alin. 1 C.pen.