Cauta

Descoperire SOCANTA in METROU! Pasagerii au fost rugati sa PARASEASCA IMEDIAT trenul!

Surpriza de proportii pentru calatorii americani care au ales sa circule cu metroul. Un rechin de 1,2 metri a fost descoperit sub scaunele pasagerilor, intr-un tren, la metroul din New York City, au confirmat oficiali ai mijlocului de transport.

„Pasagerul nedorit” a fost gasit mort, sub un rand de scaune dintr-un metrou din Queens, informeaza bbc.co.uk. Conductorul i-a rugat imediat pe pasageri sa paraseasca vagonul, iar trenul si-a continuat drumul pana la capatul liniei, unde un supervizor a aruncat rechinul.

Porumbei, si chiar si un oposum au mai fost descoperite, anterior, in vagoanele de metrou din New York, dar niciodata – pana acum – un rechin, au precizat oficialii retelei de transport, citati de aceeasi sursa. Cu toate astea, ramane un mister cum a ajuns pestele acolo.

Isvett Verde, din Brooklyn, New York, care i-a facut o poza rechinului, spune ca a observat ca in vagonul gol al trenului „mirosea puternic a peste” atunci cand a urcat ea.

„Destul de greu te mai poate surprinde ceva, deoarece in orasul asta se intampla multe lucruri nebunesti, insa, chiar si asa, asta a fost un pic prea mult”, a declarat ea pentru BBC.

Alte poze ale descoperirii exotice au devenite virale, inclusiv cea in care rechinul apare cu o tigara in gura alaturi de un tichet de metrou si o cutie de energizant.

Sursa: BBC NEWS

Ultimele stiri

  • Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele”. Începe marea curățenie!
  • Turcescu și Gușă s-au luat la trântă cu un monstru pervers și ticălos
  • Cum riscă bucureștenii să plătească amendă chiar dacă au plătit parcarea prin SMS
  • Noua politică a UE. Populația, forțată să cumpere mașini electrice de mici dimensiuni
  • Tragedie în Călărași. O fetiță și bunica ei au murit, după ce ar fi mâncat pește
  • Șantaj energetic? Ucraina vrea ca Europa să-i păzească depozitele de gaze
  • “Mama tuturor luptelor de la Bruxelles”: acordul pentru următorul buget al UE
  • “Efectul Netflix” în Formula 1
  • Ce nu face politicianul ca să rămână în funcție: doamna Ursula bate palma cu dreapta dură
  • Bătăliile electorale, între ciomege și drone
  • Exit mobile version