Cauta

Declarații EXPLOZIVE făcute de românul bănuit de implicare în tentativa de asasinat asupra procurorului general din Bulgaria

roman

Prima reacție a românului suspect de tentativa de asasinat asupra procurorului general din Bulgaria / captură video

Autorităţile de la Sofia încearcă să îi găsească pe cei care au pus la cale atentatul eşuat la adresa procurorului general din Bulgaria Ivan Geshev. Inclusiv experţi contra terorismului din Israel s-au alăturat anchetei.

Bomba a explodat fix în momentul în care coloana în care se afla magistratul bulgar trecea pe un drum de pădure în apropiere de Sofia.

Ovidiu Semenescu ar fi virat bani pentru asasinarea procurorului-șef de la Sofia

Bulgarii îl indică printre suspecți pe Ovidiu Semenescu, un personaj celebru în România, inculpat într-unul dintre cele mai mari dosare instrumentate la DNA Ploiești. Aceasta neagă că ar avea vreo legătură cu atentatul, într-o primă reacție după explozia bombei.

„Cred într-o justiție corectă și îmi caut dreptatea în instanţele internaționale pentru a mă apăra de mafia consacrată din justiția bulgară”, este mesajul transmis de Ovidiu Semenescu, citat de Antena 3.

Nu este foarte clar modul în care românul este implicat în această afacere de tip mafiot. Jurnaliștii bulgari scriu că românul Ovidiu Semenescu ar fi aranjat plăți pentru asasinarea lui Ivan Gheșev, actualul procuror general al Bulgariei.

„Sunt un respectat om de afaceri care nu a fost niciodată condamnat în vreun proces, oricât de mult și-ar fi dorit unii sau alții. Problemele mele din Bulgaria sunt generate de faptul că am refuzat să colaborez cu mafia instituționalizată din această țara. Nu ma ascund în Elveția, ci locuiesc în această țară. Faptul că mă apăr cu probe solide și nu tolerez să fiu victima unei justiții controlate de crima organizată din Bulgaria nu face decât să înverșuneze și mai mult mafia controlată de Ivan Gheșev”, a declarat Ovidiu Semenescu.

Reținut de procurorii anticorupție de la Ploiești

Presa locală a mai scris că, în 2019, autorităţile din Bulgaria au deschis un dosar penal pe numele a doi cetăţeni români şi împotriva unui bulgar. Acuzaţiile la vremea aceea: şantaj, contrabandă cu ţigări şi înşelăciune.

Ovidiu Semenescu a fost reținut în 2015, în legătură cu fraudarea contractelor de livrare de apă în București, de către procurorii DNA, ulterior a fost eliberat, iar dosarul, în care mai erau cercetați foști membri PNL, a fost preluat și de procurorii francezi. Semenescu a fost finanțator al canalului money.ro și, de asemenea, prieten al lui Sebastian Ghiță, despre care presa a scris că ar fi fost parteneri de afaceri.

 

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version