Cauta

Decizie radicală la Piatra Neamț! Grădina zoologică se desființează. Primarul: „Acest obiectiv nu este important, oportun sau necesar pentru orașul nostru”

Decizie radicală la Piatra Neamț! Grădina zoologică se desființează. Primarul: „Acest obiectiv nu este important, oportun sau necesar pentru orașul nostru” - Ziarul National

Decizie radicală la Piatra Neamț! Grădina zoologică se desființează. Primarul: „Acest obiectiv nu este important, oportun sau necesar pentru orașul nostru” / foto: stiri-neamt.ro

Andrei Carabelea, primarul orașului Piatra Neamț, a dat verdictul după consultarea publică: Gradina Zoologică din Piatra Neamț se desființează.

Edilul a făcut publice rezultatele consultării, care a constat într-un chestionar cu 3 întrebări. Astfel, „50% din cei chestionați au acordat notă minimă, considerând că acest obiectiv nu este important, oportun sau necesar pentru orașul nostru. Doar 840 de respondenți, respectiv 23,3% din cei chestionați, văd oportun și necesar acest obiectiv”, anunță Carabelea, pe pagina de Facebook.

43,9% dintre repondenți spun că nu au fost niciodată la Grădina Zoologică, iar 65% dintre aceștia spun că nu vor să mai rămână deschisă grădina, conform rezultatelor sondajului lui Carabelea.

Grădina zoologică va primi o altă utilitate

Prin urmare, Andrei Carabelea arată că decizia s-a luat: Grădina Zoologică de la Piatra Neamț va fi desființată, iar locul va primi o altă utilitate.

„După desființarea grădinii zoologice spațiul va rămâne într-un mod cât mai autentic pus în valoare. Va fi o reinterpretare modernă a destinației inițiale pe care primarul Nicu Albu, cel mai bun primar al municipiului Piatra Neamț, a oferit-o acestui spațiu. Astfel, vom acorda valoarea istorică cuvenită și meritată acestui parc. Și nici un suflet nu va mai fi chinuit aici. Va fi o expresie a bucuriei și libertății pentru toți cei care îl vor vizita”, a mai transmis Andrei Carabelea.

Imediat dupa anunțarea ”consultării publice”, au apărut reacții care contrazic intențiile primarului, ajungându-se până la acuzații că s-ar avea în vedere un tun imobiliar, scrie tvmneamt.ro.

Trauma ursoaicei Ina

Imaginile cu o ursoaică care se învârte obsesiv în cerc, pe un metru pătrat, deși se află în libertate au devenit virale pe Internet.

„Când mergeți la o grădină zoologică care are spații minuscule pentru animale, să vă aduceți aminte de mișcările Inei! Mintea ei a rămas captivă într-o cușcă imaginară, aceeași care a ținut-o prizonieră timp de 20 de ani. Aceasta este imaginea traumei care uneori nu se vindecă și nu se uită niciodată!”, este mesajul organizației care a postat imaginile.

Imaginea traumei care uneori nu se vindecă și nu se uită niciodată

Ursoaica Ina a trăit la Grădina Zoologică din Piatra Neamț timp de 20 de ani. Din acest motiv, Ina continuă să se învârtă într-un cerc cu raza mai mică de un metru. Deși este la Zărnești de peste 6 ani, ursoaica nu a reușit să depășească trauma pe care a suferit-o în captivitate.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version