Cauta

De la bal… la spital! Mirele şi-a dat în judecată prietenii care au fost la nuntă dintr-un motiv ULUITOR

Ceea ce ar fi trebuit să fie distracţia vieţii lui s-a încheiat oribil: la spital. De ce? Din cauză că prietenii l-au aruncat în aer, dar au „uitat” să-l mai prindă pe mire în braţe.

Liviu Filimon încă nu și-a revenit complet după căzătura suferita în timpul propriei nunți și a decis să-și cheme în instanță prietenii.

A primit tratament în Germania

Nunta „buclucaşă” a avut loc în 19 septembrie 2021 în Băile Felix. Aflat pe ringul de dans, Liviu a fost luat pe sus de patru prieteni, care au decis ad-hoc să-l arunce în aer. Prima aruncare s-a terminat cu bine, însă după a doua nu au reușit să-l mai prindă, iar mirele a ajuns de pe ring direct pe patul de spital.

A mers la tratament în Germania, unde i s-a emis o factură uimitoare.

Am stat cam patru săptămâni în spital, în Germania, și după aceea am stat la pat două săptămâni, acasă, fără să mă pot ridica.

Au urmat două luni în care mi s-a permis să mă ridic din pat, dar nu mai mult de 10 minute. Abia după 7-8 luni de tratamente și recuperare am putut să reîncep lucrul.

Dar și așa, din cauza durerilor pe care le am la spate, nu pot lucra mai mult de 4 ore pe zi”, a declarat Liviu pentru Bihorjust.ro.

Asigurarea n-a acoperit costurile

„I-am chemat în instanță să plătească toate cheltuielile pe care le-am plătit eu din cauza lor. Căci eu a trebuit să mi le plătesc din cauza prostiilor lor. Pe ei nici nu-i interesează de mine. Nu mă întreabă cum sunt sau dacă am nevoie de ajutor”, a mai spus Liviu pentru BihorJust.ro.

Procesul va avea primul termen pe 12 octombrie, la Judecătoria Oradea.

Ultimele stiri

  • Burduja, despre întâlnirea cu Iohannis, de la Cotroceni: „Nu este o chestiune neobişnuită” – VIDEO
  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Exit mobile version