Cauta

Daniel Grădinaru, ales președinte al CSM-ului. Cine va fi vicepreședinte

Daniel Grădinaru, ales președinte al CSM-ului. Cine va fi vicepreședinte - Ziarul National

CSM-ul își alege azi noul președinte (sursa foto: psnews.ro)

Vești de ultim moment despre noua conducere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Judecătorul Daniel Grădinaru a fost ales, joi, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorul Daniel Horodniceanu ca vicepreşedinte al CSM, potrivit Agerpres.

Totul, în contextul în care judecătorii şi procurorii care au fost aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii şi-au preluat, joi, mandatele.

CSM-ul are 19 membri – 9 judecători, 5 procurori, doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al României.

Potrivit Constituţiei şi Legii 317/2004 privind CSM, Consiliul este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit, conform aceleiași surse. Conducerea CSM este aleasă prin votul membrilor plenului.

Iohannis, la ședinta CSM: Luați atitudine când independența justiției este pusă în pericol!

Președintele Iohannis a fost prezent, joi, la ședința de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii, la Facultatea de Drept. „Reforma legilor justiției a fost o reformă îndelung discutată și asumată de România, inclusiv în dialogul cu partenerii noștri externi.

Pachetul legilor justiției asigură acum un cadru clar, pentru ca sistemul judiciar să funcționeze în parametri optimi și să vă sprijine în activitatea pe care o desfășurați.

Nu trebuie să uităm că reforma în domeniul judiciar s-a realizat și cu sprijinul societății civile. Modernizarea și creșterea calității actului de justiție nu ar fi fost posibile fără implicarea acesteia, fără cetățeni care să ceară constant standarde mai înalte, o funcționare mai bună a sistemului sau care să nu ezite să atragă atenția când au sesizat derapaje.

Ca orice lege, și aceste legi sunt perfectibile. Ele trebuie să țină pasul cu realitatea socială și să răspundă nevoilor societății. Am încredere că vă veți implica activ în modernizarea sistemului judiciar, printr-un dialog constant și o cooperare loială cu celelalte instituții ale statului.

Vă încurajez să luați atitudine de fiecare dată când independența justiției este pusă în pericol prin încercări de imixtiuni politice.

Sunteți mediatori ai intereselor din sistemul judiciar și vă revine misiunea, deloc ușoară, de a urmări mereu interesul public și binele cetățenilor, beneficiarii actului de justiție”, a declarat Klaus Iohannis în cadrul alocuțiunii susținute.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version