Nu cred ca, de fapt, ar fi vorba de opozitie in sensul in care suntem obisnuiti. Este doar o clisa politica, in care ai doar doua sanse: ori sa te afunzi din ce in ce mai mult, ori sa aluneci la nesfarsit. Liderii sunt obscuri si, pe zi ce trece, devin tot mai neinsemnati in micimea mintii lor. E un joc de-a facuta si prefacuta. Ei se fac ca au idei, partidul se preface ca ii crede. De sustinut, insa, sunt sustinuti. Este singura cale prin care partidul mai spera ca va ajunge la ciolan.
Nimeni nu le-a spus, partidelor si liderilor, ca ciolanul la care viseaza nu mai exista. Nu in sensul ca l-ar fi inhatat altii, ci pur si simplu a disparut. Nu mai este. Si apoi, ce sa faca o opozitie spanzurata de propria nepricepere si inconstienta cu un os pe care n-a mai ramas mare lucru?
PNL si Ciolos, doi cai schiopi
De ce au ajuns liberalii in situatia deplorabila de astazi? Raspunsul trebuie cautat nu cu multa vreme in urma, cand s-a produs fuziunea cu PDL. A rezultat un fel partid ca un experiment nereusit al lui Miciurin. A crescut doar in volum, dar nu a mai dat fructe. Cand incrucisezi o doctrina care a facut istorie, cu o nedoctrina, ce pretentii poti avea? Nu au aparut nici idei mai bune, nici lideri mai priceputi. Succesiunea Alinei Gorghiu si a Ralucai Turcan pe scaunul din motul partidului nu a demonstrat decat habarnismul politic. Si al lor, si al celui care le-a propulsat.
Ambele s-au multumit cu pozitia de trompeta a lui Iohannis, crezand ca acesta e mai priceput si ca, astfel, partidul va capata din nou luciu. Pacaleala de zile mari. Pariu pe un cal schiop, caci Iohannis era mai interesat de Ciolos. Alt cal schiop. Chiar mai schiop. Rezultatul alegerilor din 2016, dezastruos pentru PNL, a demonstrat ca partidul lui Orban a ajuns la limita de la care nu o mai poate lua decat in jos. Si a luat-o. Din ce in ce mai repede.
Anexa la #rezist
Alegerea lui Ludovic Orban ca presedinte nu a rezolvat nimic. De afara, se vedea cu ochiul liber cum trubadurul politic intindea partidului sfoara de care urma sa atarne. Iar PNL, ca intr-un teatru de proasta factura, si-a tras scaunul de sub picioare. O lipsa totala de idei, dar un apetit imens pentru scandaluri si contre. Nicio preocupare pentru propriul program, dar o foame de nestavilit pentru faultarea puterii. Contestarea numirii premierului, dar nicio propunere proprie, coerenta si motivata. De ce sa se mai bazeze Iohannis pe un partid care nu stie si nu mai este capabil sa-si revina? S-a orientat, si nu de acum, spre forta strazii. Degeaba spera Orban ca va reusi sa imprime acesteia o linie politica. Va sfarsi prin a deveni o anexa a miscarilor #rezist, care – si nu intamplator – incep sa se coaguleze.
Mortul nostru e mai frumos
USR, partidul experiment al serviciilor de informatii, orbecaie in cautarea identitatii. Nu face politica. Surprinzator? Nu. El doar a fost introdus in politica pentru a executa directivele altora. Sansele lui de a iesi in fata, cat de cat, tin tot de forta nemultumitilor din strada. Are simpatii ciudate fata de ONG-uri despre care omul de rand incepe sa afle mai multe decat cei care ar trebui sa le controleze. Dar si fata de Ciolos, omul ghidonat de Bruxelles, chiar daca el nu recunoaste asta. Platforma lui, Romania 100, s-a nascut moarta, dar nici asta nu o recunoaste. Chiar daca va atrage USR de partea lui, dintr-o fuziune intre un ceva care nu stie ca exista si ceva care este deja mort, ce-ar putea sa iasa? Tot o opozitie? Poate una gata sinucisa, livrata pe post de mortul nostru e mai frumos.