Cauta

Cum i-a tăiat statul român “ţeava” cu bani lui Alexandru Cumpănașu

Cum i-a tăiat statul român “ţeava” cu bani lui Alexandru Cumpănașu - Ziarul National

Cum i-a tăiat statul român "ţeava" cu bani lui Alexandru Cumpănașu

Ministerul Educației a încetat, în data de 29 martie 2021, toate parteneriatele cu Asociația pentru Implementarea Democrației (AID, a lui Alexandru Cumpănașu) în toate cele trei proiecte din 2018 și 2019, anunță instituția.

În prezent, între Ministerul Educației și Asociația pentru Implementarea Democației (AID) nu există nicio colaborare/parteneriat/acord privind desfășurarea unor activități finanțate din fonduri europene, potrivit sursei citate.

Ministerul Educației a anulat un acord de parteneriat din 18 decembrie 2018 cu Asociația pentru Implementarea Democrației a controversatului personaj Alexandru Cumpănașu. Este vorba despre proiectul „Dezvoltarea de reglementări instituționale privind etica, integritatea și anticorupția în sistemul de educație”.

Care sunt cele 3 contracte reziliate?

  1. “Sistem de Management al Calității pentru Ministerul Educației și Cercetării și structuri subordonate – CAF”.

În acest proiect, după încetarea parteneriatului cu AID, Ministerul Educației a preluat responsabilitatea implementării activităților pentru finalizarea și atingerea obiectivelor din contractul de finanțare.

2. “Noi Perspective în Educație – NPE”

În acest proiect, după încetarea parteneriatului cu AID, Ministerul Educației a preluat responsabilitatea implementării activităților pentru finalizarea și atingerea obiectivelor din contractul de finanțare prin noua structura din cadrul ministerului – Direcția Generală România Educată.

3. “Dezvoltarea de Reglementări Instituționale privind Etica, Integritatea și Anticorupția în sistemul de educație“.

În ceea ce privește primul proiect din listă, “Sistem de Management al Calității”, în valoare de 4 milioane lei, Cumpănașu a declarat pentru Newsweek România că Ministerul Educației nu i-a rambursat banii și că urmează să îi facă plângere la DNA ministrului Sorin Cîmpeanu.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version