Cauta

Cum a primit Carmen Dan vestea că Liviu Dragnea iese din închisoare – VIDEO

Cum a primit Carmen Dan vestea că Liviu Dragnea iese din închisoare - VIDEO (sursa foto: jurnalgiurgiuvean.ro)

Apar reacții pe scena politică la decizia instanței în urma căreia Liviu Dragnea, fostul președinte al Partidului Social Democrat, va putea părăsi Penitenciarul Rahova, urmare a admiterii solicitării de eliberare condiționată.

Pe fondul aflării deciziei Tribunalului Giurgiu, Carmen Dan, fosta șefă de la Ministerul de Interne și ex-senator PSD de Teleorman, a mărturisit că a primit vestea ”cu multă bucurie”.

”Pentru că îl cunosc pe Liviu Dragnea de mai bine de 20 de ani în primul rând, pentru că am lucrat cu Liviu Dragnea şi pentru că îl cunosc. Şi știu că a fost o perioadă grea pentru el. Mă bucur că a avut puterea să o traverseze”, a afirmat Carmen Dan, joi după-amiază, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Dan: Am comunicat constant

Mai mult, referindu-se la ”acest moment important”, Dan a mai punctat: ”Eu îmi doresc ca el să îl trăiască cu intensitatea cuvenită, alături de familie și de cei dragi și foarte apropiaţi. Sunt convinsă că asta îşi doreşte în perioada următoare (…) şi, evident, să se îngrijească de starea de sănătate”.

Totodată, social-democrata care s-a aflat, în urmă cu câțiva ani, în fruntea Ministerului de Interne a mărturisit că a vorbit cu Dragnea, după încarcerarea acestuia. ”Am fost de câteva ori la penitenciar şi l-am văzut. Am vorbit și la telefon, am comunicat constant. E un om puternic (…). Sigur ne vom vedea în perioada următoare”, a afirmat Dan.

Liviu Dragnea urmează să părăsească Penitenciarul Rahova după aproximativ doi ani și două luni de la încarcerare, urmare a condamnării definitive, în mai 2019, la 3 ani și 6 luni de închisoare, în dosarul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

Ultimele stiri

  • Revoluția Mondială s-a dezlănțuit fără drept de apel
  • Românii au dat „salteaua” pe depozitele din bănci. Câți bani au strâns pentru zile „negre”
  • Mașinile electrice primesc cartonașul galben. Restricții pentru proprietari
  • Antrenorul Rapidului a „uitat” să plătească pensia alimentară
  • City își ia adio de la Guardiola. Este 2024 anul sfârșiturilor?
  • Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, anunţuri în dosarul în care sunt implicaţi, după ce „au dat cu subsemnatul” la controlul judiciar
  • Anunț de presă VEOLIA
  • Măririle de pensii NU sunt pentru toată lumea. Autorităţile au identificat românii care rămân cu aceiaşi bani, chiar şi de la 1 septembrie 2024
  • Apple devine cel mai mare jucător de inteligență artificială ?
  • Greta asmute activiștii de mediu pe gazele din Marea Neagră
  • Exit mobile version