Cauta

CTP prinde posturi straine

Libertatea

Cu litere de-o schioapa cititorii sunt anuntati ca la nunta lui, care va avea loc candva, nu se stie cand, Ernest va fi pazit de 15 bodyguarzi.

Daca Nastase ar sta mereu pe linia de fund n-aa mai pierde niciun set

Nu de altceva, dar barbatii prinsi de el ca isi insala nevestele si aratati norodului intr-o emisiune chinuita sa nu ii faca scandal. Foarte interesant. Numai ca emisiunea aia este o facatura jalnica si personajele sunt la fel de reale precum Tugulea Taichii si Greuceanu. Ce sa mai zic, tipic „Libertatii”, care intr-o buna zi ne va spune si ca Fecioara Maria e sora lui Iancu de Hunedoara.

Romania TV

Marti de dimineata, dupa juma’ de litru de cafea inca nu imi revenisem din somn. Deschid televizorul sa mai vad despre ce si cum peste noapte. Si uite cum dau de o stire despre un accident petrecut in Jilavele, Ialomita. Nimic grav, doar vreo 14 nu raniti, cat mai degraba speriati. Cascand ochii mai atent, mi s-a dus brusc amorteala, caci ilustratia video arata un microbuz rasturnat si, in fundal, niste munti superbi, cu zapada pe creste. Bre, ati innebunit? Ati schiat voi, vreodata, in muntii din Ialomita, in plina Campie a Munteniei? Pe ce partie? Sau, mai nou, comuna Jilavele este pe drumul dintre Crucea de pe Caraiman si Babele?

Evenimentul zilei

Ca sa faci o asemanare intre muzica nevestei lui „Arkan”, Ceca, si manelele gretoase ale lui Liviu Guta, Florin Salam si Adi Minune trebuie sa ai cultura „Evenimentului zilei”. Adica una din care sa rezulte ca Željko „Arkan” Ražnatović a fost mai mult criminal decat patriot, mai degraba interlop decat erou national si, in general, sa crezi cu tarie ca esti critic si istoric muzical. De 10.000 de soldati sarbi care s-au numit „Tigrii lui Arkan”, toata lumea a auzit, dar de romi care sa se bata impotriva NATO nici dracu’ nu a auzit. Poate  doar „Evenimentul zilei”.

OK Magazine

Gabriela Cristea si Mircea Toader dau un interviu incendiar despre relatia lor. Atat de incendiar incat nu se mai vede nimic din cauza fumului. Si nici nu se mai intelege ceva. Printre valatucii grosi se intrezareste titlul: „Avem o relatie comunista!” Aoleu! Scot revista pe geam sa se imprastie fumul. Nimic. Tot nu se intelege. Cred ca e vorba de strangerea cotizatiilor si de Programul Partidului: 9 – 13.

Gandul

„Nu pot sa mi-l imaginez pe Adrian Nastase in zeghe. Am un sentiment de irealitate. Am simtit nevoia sa spun si sa repet asta inainte de orice alt comentariu la tv, dupa pronuntarea sentintei executorii cu inchisoarea pentru fostul premier”, spune Cristian Tudor Popescu. Da, maestre, e ca la tenis, inainte de a servi. Bati mingea de vreo doua ori de pamant si dupa aia lansezi. Orice. Ce vrei mata. Si in presa de azi e oarecum la fel. Cand nu ai de spus cine stie ce, repeti, mai dai de pamant cu subiectul. „Fostul premier al Romaniei, fost presedinte al Camerei Deputatilor, fost candidat la presedintie, Adrian Nastase va fi bagat in masina politiei cu mana pe cap, la cei doi metri ai sai, in vazul intregii Romanii”. Oooo, desigur! Dupa cum s-a si vazut! Apropo, la ce posturi te uitai? Intreb si eu, asa, caci din Romania si pana-n Zanzibar s-a vazut cu totul altceva.

Hronicar

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version