Cauta

Criminalul din Bascov şi-a explicat CRIMELE ŞOCANTE: “Aveam tot felul de frici”

Criminalul din Bascov şi-a explicat CRIMELE ŞOCANTE: “Aveam tot felul de frici” - Ziarul National

Şi-au împărţit pumni ca-n Vestul Sălbatic într-un bar din Bistrița-Năsăud. Poliţia a arestat 10 oameni

Un bărbat cunoscut cu afecțiuni psihice din Argeș a oripilat România după multipla crimă comisă în două imobile apropiate. Criminalul, în vârstă de 53 de ani, a fost identificat de polițiști după tragedie, fiind găsit într-o pădure din apropiere.

Scena de groază a fost anunțată de către cumnatul criminalului prin apel la 112, iar ulterior, mai multe echipaje de poliție, dar şi echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanţă Argeş au sosit la fața locului, fiind confirmate cele cinci decese.

Criminalul nu va contesta arestul preventiv

Judecătorii au decis să instituie un mandat de 30 de zile pentru bărbatul din Bascov care şi-a ucis cinci membri ai familiei. La aflarea deciziei, a spus că nu face recurs: “Sunt de acord pentru că nu am unde să mă duc!”.

Conform unor surse, bolnavul psihic a vorbit tare şi răspicat şi în faţa instanţei.

“Am avut discernământ diminuat, nu mi-am dat seama perfect, aveam tot felul de frici, am luat jumatate de pastila seara”, a declarat acesta judecătorilor.

Armele crimei de la Bascov au fost un ciocan și mai multe pietre.

Ultimele stiri

  • Investitorii globali se îndreaptă către inteligența artificială chineză
  • Piața auto europeană își revine
  • Ce ne aduce Moș Crăciun?
  • Va sări China în apărarea Venezuelei?
  • Amenzi de peste 230.000 de lei după controale la târgurile de Crăciun. Ce nereguli a găsit ANPC – FOTO
  • Războinicul din Ţara lalelelor
  • Update. Tavanul care acoperea piscina unui hotel din Sibiu s-a prăbușit, Plan Roşu de Intervenţie/8 persoane, scoase din piscină de salvatori – FOTO
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant: „O bătaie de joc”. Austeritatea nu e „reformă”, ci „un asasinat economic odios și de neimaginat” – VIDEO
  • În timp ce mulți abia așteaptă să vină Crăciunul, un profet anunță sfârșitul lumii! Spusele sale i-au băgat în sperieți pe cei care l-au auzit! VIDEO
  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Exit mobile version