Cauta

Criminala de la Saturn “a trimis” controlul ITM la hotelul în care a fost ucisă Alina. I-a “turnat” că sunt nereguli

Criminala de la Saturn “a trimis” controlul ITM la hotelul în care a fost ucisă Alina. I-a “turnat” că sunt nereguli - Ziarul National

Loredana Atănăsoaie, cunoscută drept criminala de la Saturn, a declarat că poate nu s-ar fi ajuns aici, dacă angajatele ar fi fost ascultate de superiori când au cerut să nu mai stea împreună.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Constanța au descins la hotelurile unde erau cazate, respectiv angajate, Alina Elena Ciobanu (victima) și Loredana Atănăsoaie (ucigașa), fetele de 18 ani venite din Vaslui să muncească pe litoral drept cameriste.

Angajaţii ar fi muncit peste program

Val de controale în staţiunea în care a fost ucisă o fată de 18 ani. Procurorii au cerut să fie făcute verificări, după ce criminala le-a spus anchetatorilor că angajații erau puși să muncească mai mult decât prevedea contractul.

La unul dintre controale a fost găsită o minoră care lucra pe timp de noapte, deși acest lucru este ilegal. Se fac verificări privind legalitatea formelor de angajare, dar și cu privire la normele de sănătate și securitate în muncă.

Lucram 7 zile pe săptămână, 9 ore pe zi, iar în contract scris 8 ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Cu Elena mă cunoșteam de mult întrucât eram colege de clasă din clasa întâi.

Menționez că aveam cu Elena o relație ceva mai dificilă, din diferite motive inclusiv legate de serviciu și ne-am mai certat, motiv pentru care am cerut pe parcurs șefilor să ne schimbe camerele și să stăm separat.

Acest lucru I-am cerut lui M.G și A.M., însă s-a tot tergiversat mutarea noastră, pentru a sta separat”, a declarat Loredana în fața anchetatorilor.

Criminala şi-a ucis colega de cameră

Cert este că după omor, tânăra de 18 ani a făcut tot posibilul să ascundă urmele crimei: a abandonat trupul Alinei sub o bancă, a aruncat cuțitul într-un coș de gunoi, a adus trolerul înapoi în camera și a făcut curat.

Când a fost prinsă, a mărturisit totul. A spus că așa a văzut în filme: dacă recunoști primești o pedeapsa mai mică. În chip de scuză, nu a ezitat să arunce o parte din vină pe cei din conducerea hotelului.

Alina chiar se hotărâse să plece acasă, cu doar câteva ore înainte de a fi omorâtă. Ea își făcuse bagajul și tocmai acest lucru, precum și faptul că refuza să vorbească cu prietena ei, a înfuriat-o pe cea din urmă într-un asemenea hal, încât i-a luat viața.

Ultimele stiri

  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Exit mobile version