AcasăNewsConsumul apei de la robinet, interzis în mai multe localități din Prahova. Care este motivul

Consumul apei de la robinet, interzis în mai multe localități din Prahova. Care este motivul

Consumul apei de la robinet, interzis în mai multe localități din Prahova. Care este motivul - Ziarul Nationalsursa foto: gds.ro

O veste nu tocmai bună pentru oamenii din câteva localități din Prahova, chiar la început de an. Nu au voie să folosească pentru consum apa de la robinet.

Furnizorul de apă Hidro Prahova anunţă că există interdicţie privind consumul apei furnizate în sistem centralizat în localitatea prahoveană Măneşti, după ce analizele realizate pe probe din apă au relevat concentraţi ridicate de arsen.

Interdicţii privind consumul apei sunt impuse şi în comuna Albeşti-Paleologu, unde analizele au arătat prezenţa fierului şi a amoniului.

Ce s-a descoperit la analize în localitatea prahoveană Măneşti

Compania de apă Hidro Prahova a anunţat, joi, 1 ianuarie, că în urma notificărilor primite de la Direcţia de Sănătate Publică Prahova (DSP Prahova), în localitatea Măneşti a fost instituită interdicţia de consum al apei distribuite, „ca urmare a depăşirii valorilor admise ale unor parametri chimici în probele analizate”, fiind vorba despre arsen.

„Ca urmare a constatării neconformităților, DSP Prahova a dispus interzicerea consumului apei furnizate de Hidro Prahova S.A. în localitatea Mănești, până la remedierea completă a situației. Apa distribuită în Mănești nu poate fi folosită pentru băut sau pentru gătit. Arsenul nu poate fi eliminat prin fierberea apei!”, a transmis Hidro Prahova, pe site-ul companiei.

Şi în comuna Albeşti-Paleologu din judeţul Prahova analizele realizate în cadrul operaţiunilor de monitorizare a calităţii apei potabile au arătat depăşiri ale parametrilor indicatori Amoniu (NH4+) şi Fier (Fe), în reţeaua de distribuţie, pentru apa furnizată din sursele Albeşti şi Cioceni.

„Aceste depăşiri sunt de natură telurică (legate de compoziţia naturală a solului şi a apei subterane) şi nu reprezintă rezultatul unei poluări recente, de tip accidental sau punctual.

Efecte posibile: din cauza indicatorului Fier, apa poate prezenta colorare brun-roşiatică, fără a implica un risc pentru sănătate. Hidro Prahova S.A. a dispus măsuri de remediere şi monitorizare suplimentară a calităţii apei, în conformitate cu instrucţiunile DSP Prahova”, au precizat reprezentanții companiei de apă.

Apa nu poate fi folosită pentru băut/gătit

Nu în ultimul rând, potrivit datelor publicate în prima zi a acestui an pe site-ul companiei, în comuna Balta Doamnei, în zona Cişmea Peco din satul Lacul Turcului s-au constatat cantităţi de nitriţi în apă, fiind instituită interdicţia utilizării apei pentru băut, gătit, prepararea formulelor de lapte pentru bebeluşi şi a ceaiurilor. Interdicţia se aplică în mod special copiilor cu vârsta de până la 3 ani, femeilor care alăptează şi vârstnicilor.

„Apa poate fi utilizată pentru spălare, evacuarea apelor uzate fecaloid-menajere sau alte activităţi ce nu presupun contactul direct cu alimentele”, anunţă Hidro Prahova, precizând că, în sprijinul consumatorilor afectaţi, compania va asigura distribuirea de apă potabilă pentru băut şi gătit prin amplasarea de containere în zonele afectate.

author avatar
Andrei Coman
57 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img