Cauta

Concediul din Grecia a început cu un COŞMAR: ţinuţi la 40 de grade în avion!

Au plecat în concediu, dar şi-au făcut nervi şi şi-au strcat buna-dispoziţie înainte de a decola din România. Mai mulți turişti au fost ținuți la 40 de grade Celsius în avion, în timp ce zburau în vacanță în Zakynthos, Grecia, duminică seară.

„Sunt curioasă ce idiot ia deciziile de a ține oamenii pe o așa caniculă închiși într-un avion!”, a ţipat o pasageră.

Au stat ca în saună

Problemele cu clima au debutat chiar de la îmbarcare. Turiștii s-au plâns că atmosfera în avion era ca într-o saună. În imagini se vede cum toată lumea este alarmată și încearcă să se ventileze cu diferite obiecte, precum reviste sau evantaie.

”Tocmai ne-au îmbarcat de o oră în zborul Blue Air către Zakynthos. Sunt 40 de grade în avion. Nu merge aerul condiționat. Nu se știe când pornim. Sunt curioasă ce idiot ia deciziile de a ține oamenii pe o așa caniculă închiși într-un avion!”, a spus și o altă turistă.

Compania aeriană nu a anunțat nicio problemă la acest zbor, potrivit celor de la Antena 3.

Ultimele stiri

  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Prietenia fără limite: Xi-Putin!
  • De ce China câștigă cursa armelor. Povestea unui “geniu incontestabil”
  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Exit mobile version