AcasăȘTIRI EXTERNEDe ce se scumpesc călătoriile cu avionul

De ce se scumpesc călătoriile cu avionul

De ce se scumpesc călătoriile cu avionul - Ziarul National

Prețul ridicat al petrolului va duce la scumpirea biletelor de avion, avertizează Willie Walsh, directorul general al Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA).

„Petrolul este cel mai mare element al bazei de costuri a unei companii aeriene.Zborul va fi mai scump pentru consumatori, fără îndoială. Este inevitabil ca, în cele din urmă, prețurile ridicate ale petrolului să fie transferate consumatorilor prin creșterea prețurilor biletelor” a declarat Walsh în timpul unui interviu acordat BBC.

Scumpirea prețurilor la petrol și gaze, exacerbată de ofensiva militară a Rusiei în Ucraina și de creșterea cererii din partea economiilor care se recuperează de pe urma pandemiei Covid-19, a alimentat creșterea inflației globale.

Brent, referința pentru mai mult de două treimi din țițeiul mondial, se tranzacționează în jurul valorii de 105 dolari.

Potrivit Fondului Monetar Internațional, se estimează că inflația va ajunge în acest an la 5,7% în economiile avansate și la 8,7% în piețele emergente și în economiile în curs de dezvoltare.

Iar presiunile inflaționiste nu se opresc aici. Michael O’Leary, directorul executiv al Ryanair Holdings, a estimat că tarifele vor crește în următorii cinci ani, deoarece zborurile au devenit „prea ieftine” pentru a genera profit.

Corectarea bilanțurilor afectate, care suportă datorii de 650 de miliarde de dolari, va fi o altă provocare majoră pentru companiile aeriene în acest an. Se aștetaptă ca aceste companii să înregistreze pierderi colective de 9,7 miliarde de dolari.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
398 afisari

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img