Cauta

„Colectiv”, ultima fumigenă

Peste câteva zile se împlinesc patru ani de la tragedia produsă în Clubul „Colectiv”, fără ca autorul real să fi fost trimis în judecată. Nu e nimic, căci în stilul lui Iohannis, când vorbea despre Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, „o rezolv eu și pe asta”, cazul se va închide în următoarele luni. Panarama de rechizitoriu făcut de băieții de casă ai lui „Nea Gusti Lazăr” va suferi cosmetizările de rigoare și va ocoli răspunsul la cea mai importantă întrebare: cine a pregătit terenul ca focul să se întindă? Vor fi și condamnați, fără discuție. Doi sau trei pompieri fraieri care nu au dat ei foc, încă un Acar Păun sau doi și gata. Vor încasa cel mult trei ani cu suspendare, ca să nu zică lumea că nu s-a făcut dreptate.

Iohannis știe doar sloganul „Corupția ucide”, în rest nimic

De ce, dacă timp de patru ani procurorii au frecat berbunca, acum i-a apucat zorul să-și termine treaba? Pentru că dosarul „Colectiv” nu mai folosește la nimic, și-a făcut treaba cu efect pe zece ani. Ce satisfacții vor primi familiile victimelor? Niciuna, pentru că nu despre asta este vorba în dosar. Și apoi, cum să-i pui pe niște unii să plătească pentru ceea ce nu au făcut? Crede cineva că incendiul a izbucnit pentru că pompierii nu i-au dat clubului autorizație de funcționare? Nu, tragedia de la „Colectiv” s-a produs pentru că focul a fost provocat în mod intenționat. Iar numele autorului nu poate fi făcut cunoscut.

Efectul emoțional

Pompierii nu aveau tărgi, cel mai important lucru descoperit de Tolontan

Repunerea pe tapet a nenorocirii din noaptea de 30 octombrie 2015, cu poze, cu filmulețe, cu discuții interminabile la televizor care nu rezolvă nimic, cu interviuri și alte alămuri gazetărești este doar semnalul că se poate trece la închiderea dosarului. Tam-tamul declanșat de Tolontan nu are însă ca scop și identificarea autorului. De altfel, se vede bine că accentul se pune pe ce nu au făcut pompierii, pe lipsa tărgilor, pe ignorarea victimelor timp de minute bune de la începerea dezastrului. Haine arse, oameni arși, oameni cu pielea desprinsă de pe trup, cadavre întinse pe trotuar, oameni care se târăsc pe asfalt și din care iese fum, iată suficiente imagini care să creeze un șoc emoțional cumplit. Tocmai acum, înainte de alegerile prezidențiale? Păi când? După, nu mai au efect. Filmarea, atribuită unui pompier rămas anonim, aflăm că a fost dosită în toată perioada asta. Se pasează vina de la unul la altul, unii spun că a fost predată cui trebuie, alții declară că nu au știut de existența ei sau că nu știu despre ce este vorba, în fine, centrul de greutate se mută pe cu totul altceva, aflat la marginea subiectului principal. Fumigenă curată.

Napalm sau ce?

Exceptând anul când la guvernare s-a aflat Dacian Cioloș, în ceilalți trei ani scurși de la tragedie au fost doar social-democrații. Trimiterea către ei mi se pare evidentă și e construită pe același schelet emoțional cunoscut, „Corupția ucide!” Un alt fel de a spune că din cauza lor s-a produs totul. Dacă adăugăm și vorbele lui Iohannis, „a fost nevoie să moară oameni ca acest guvern să cadă”, tabloul se definește și mai bine. Ce au cercetat procurorii în cei patru ani de când au dosarul e greu de spus. Au fost audiați patronii clubului, apoi martori din rândul celor care au participat la spectacolul ce avea loc la „Colectiv”, tehnicienii care au instalat artificiile despre care se presupune că ar fi provocat incendiul, importatorul acestora precum și alte persoane. Expertizele efectuate au demonstrat că focul nu putea fi provocat de scânteile artificiilor, deoarece interiorul fusese ignifugat. Or ceea ce s-a întâmplat în club ducea la concluzia că totul s-a desfășurat cu o viteză uimitoare, ca și cum s-ar fi folosit substanțe similare napalmului.

 BND, scutul lui Iohannis

Rob Bertholee, șeful Serviciului de Informații Externe al Olandei

În mod cert, toată povestea asta s-ar lămuri repede dacă cei abilitați să o facă ar avea curajul să lectureze rapoartele sensibile ale serviciilor de contrainformații. Partea proastă este că nimeni nu o face, nici premierul, nici președintele Camerei Deputaților, nici cel al Senatului, iar Iohannis de ce ar face-o? Toți fug ca dracul de tămâie când aud de ele, pentru că nu știu ce reacție trebuie să aibă și ce ar trebui să facă. Pe lângă informările privind asaltul SVR, Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse, asupra României, rapoartele conțin și date privind „Colectiv”, din care rezultă că tot scenariul ar fi fost gândit de Bundesnachrichtendienst (BND), Agenția de Informații Externe a Germaniei. Iar de punerea în practică s-ar fi ocupat AIVD – Algemene Inlichtingen en Veiligheidsdienst, Serviciul de Informații Externe al Olandei, condus de generalul Rob Bertholee. Ce ar mai fi de spus? Că BND a făcut scut împrejurul lui Iohannis. Și nu de acum.

Ultimele stiri

  • Acţiunea prin care armata israeliană anunţă, practic, asaltul asupra zonei Rafa. 1,5 milioane de palestinieni trăiesc acolo!
  • Piedone, atac la Nicușor Dan: „Ți-ai permis să jignești românii creștini ortodocși care nu sunt ca tine”
  • Modificarea pe care o vor găsi călătorii ce tranzitează Gara de Nord
  • Panică într-un bloc dintr-o localitate din Iași. Explozie urmată de incendiu/Mai mulți oameni, evacuați – VIDEO
  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Un incendiu care a izbucnit la Piaţa Rahova a blocat circulaţia în Bucureşti! A luat foc un magazin Economat (VIDEO)
  • Exit mobile version