Cauta

Cocaină și heroină de aproape 900.000 de euro, introduse în România la bordul unei mașini. Metoda folosită de traficanți – FOTO

sursa foto: diicot.ro

Trei persoane intrate în vizorul procurorilor DIICOT au fost inițial reținute, iar apoi arestate preventiv, prin decizia instanței.

Procurorii au reținut cele trei persoane, acuzate că au introdus în țară peste 4 kilograme de cocaină și aproximativ 10 kilograme heroină. Valoarea de piață a acestor droguri se apropie de 900.000 de euro, potrivit procurorilor.

Cei trei au fost reținuți duminică – a informat DIICOT în prima zi a acestei săptămâni. E vorba despre un cetățean albanez, un cetățean muntenegrean și un cetățean român, cel dintâi fiind considerat coordonatorul grupării. „La data de 29.10.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 3 inculpați (un cetățean albanez, un cetățean muntenegrean și un cetățean român), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare”, anunță luni DIICOT, într-un comunicat.

„Compartiment special amenajat” într-un autoturism

sursa foto: diicot.ro

Potrivit procurorilor, „în intervalul mai 2023 2021 – octombrie 2023, inculpații constituiți într-un grup infracțional organizat, coordonat de către inculpatul de origine albaneză (recidivist, trimis în judecată la data de 27.01.2023, de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, pentru infracțiuni similare) au organizat activități de procurare, disimulare, transport, introducere și comercializare pe teritoriul României a unor cantități de droguri de mare risc, de ordinul kilogramelor (cocaină și heroină), utilizând un autoturism destinat acestei activități, care avea un compartiment special amenajat ascunderea drogurilor”.

Scuter pentru escortarea autoturismului

sursa foto: diicot.ro

Mai mult, DIICOT precizează că liderul grupului „a procurat drogurile de mare risc din afara țării, cantitatea fiind disimulată în interiorul autoturismului, cu care, la 27.10.2023, a pătruns în România inculpata de origine muntenegreană. Drogurile urmau să fie preluate, în scopul comercializării, de către inculpatul cetățean român, care deplasându-se cu un scuter, a realizat și escortarea autoturismului”.

Cât ar fi valorat captura

În același comunicat se precizează că „la data de 28.10.2023, inculpații au fost prinși în flagrant, după ce au introdus în România, în scopul comercializării, cantitățile de peste 4 kilograme de cocaină și aproximativ 10 kilograme heroină, droguri de mare risc, cu o valoare de piață de peste 880.000 euro”.

Conform procurorilor, în aceeași zi, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a celor 3 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Horoscop 21 noiembrie 2025 – Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii
  • Alege ce citești
  • Lovitură pentru ANAF: cererea de sechestru împotriva familiei Iohannis, respinsă
  • COP30, evacuată de urgență după izbucnirea unui incendiu. Mii de participanți au fost evacuați
  • Extrema dreaptă, spaima progresiștilor UE
  • HAIDUCIE girată de Bolojan: Fiscul, asmuțit pe tot ce înseamnă capital românesc!
  • CEC Bank, sabotată din interior. Curtea de Conturi cere recuperarea prejudiciilor de la angajații băncii
  • VIDEO Horațiu Potra, adus în România
  • Coborâm în iadul de la Istanbul!
  • Noua invazie a mașinilor hibrid plug-in chinezești în Europa
  • Exit mobile version