Cauta

Circulația feroviară, afectată de ninsori. Un tren de călători a înregistrat peste patru ore întârziere

Circulația feroviară, afectată de ninsori. Un tren de călători a înregistrat peste patru ore întârziere - Ziarul National

foto cu caracter ilustrativ/sursa foto: CFR Călători/Facebook

Episodul de iarnă, care a adus ninsori în mai multe zone din țară, îngreunează joi, 8 ianuarie, nu doar circulația rutieră, pe mai multe drumuri naționale, ci și pe cea feroviară. Un tren are o întârziere de peste 4 ore.

Circulaţia trenurilor se desfăşoară cu dificultate în mai multe zone din ţară, în special pe regionalele Craiova şi Timişoara, din cauza vremii nefavorabile.

Un anunț în acest sens a venit de la CFR Călători, reprezentanții companiei informând public faptul că în cazul trenului IR 78 București Nord – Curtici a apărut o întârziere de peste patru ore.

Circulație feroviară îngreunată din cauza condițiilor meteo

„Ca urmare a unor probleme apărute la infrastructura feroviară publică, generate de condițiile meteorologice nefavorabile, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate în mai multe zone din țară, în special pe regionalele Craiova și Timișoara, din cauza lipsei tensiunii electrice în firele de contact și a lipsei de gabarit în linie. Astfel, trenul IR 78 București Nord – Curtici înregistrează o întârziere semnificativă, de peste patru ore”, a transmis CFR Călători, într-un comunicat.

CFR Călători anunță că a pus la dispoziția managerului infrastructurii locomotive diesel, pentru sprijinirea intervențiilor operative. Sursa citată susține că „programul de circulație în zonele afectate de vremea nefavorabilă se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA”.

CFR Călători atrage atenția că, „în funcție de evoluția fenomenelor atmosferice, sunt posibile și alte decalări ale orariilor trenurilor” și menționează, în același comunicat, faptul că „detalii privind intervențiile aflate în desfășurare, timpul estimat de remediere și reluarea circulației trenurilor pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare – CFR SA, compania care organizează și dirijează circulația tuturor trenurilor pe calea ferată”.

Restituirea contravalorii biletelor – renunțarea la călătorie

Ce pot face pasagerii care, deși și-au cumpărat bilet, vor să renunțe la călătoria cu trenul? Iată ce precizări vin de la CFR Călători!

Pasagerii care au bilete achiziționate și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), în conformitate cu Regulamentul de transport pe calea ferată în vigoare.

Detalii sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern / Renunțarea la călătorie.

Ultimele stiri

  • Ger extrem peste România: ciclonul mediteranean aduce ninsoare, polei și temperaturi de până la -18°C
  • Acordul UE-Mercosur a primit undă verde. România a semnat documentul contestat de fermieri
  • Se pregătește ceva în PNL? Thuma Hubert acuză Guvernul Bolojan: presiunea deficitului a fost mutată pe umerii primarilor
  • Ce a pățit o femeie din Hunedoara după ce soțul a reclamat-o la poliție, spunând că l-a lovit și l-a amenințat
  • Armata elvețiană face lumină în controversa escortării avionului în care se afla Nicușor Dan
  • Imagini înfiorătoare! O deputată din Honduras, rănită după ce un dispozitiv a explodat foarte aproape de ea – VIDEO ȘOCANT
  • „Respectul” Elveției și detaliile tehnice care îl dau de gol pe Nicușor Dan
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: „Nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur/Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri”
  • Când scăpăm de ger. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
  • Incident armat în SUA. Două persoane rănite, în Portland, după ce au fost împuşcate de agenţii federali. „Rog comunitatea să rămână calmă”
  • Exit mobile version