Cauta

Cine ne apara de judecatori?

Nimeni nu a sesizat anomalia protestelor judecatorilor. Alaturi de ei, in multe cazuri, se aflau procurorii. De ce, cu ce scop? De cand impartitorul de dreptate sta brat la brat cu acuzatorul? Mai poti avea incredere in el ca te va judeca onest si cu buna credinta? Mai poate fi impartial din moment ce, aproape ostentativ, arata tuturor ca cetateanul care apeleaza la justitie nu are sanse sa treaca de casta lor? Mai este neutru din moment ce se vede cat de exemplar s-a solidarizat cu procurorul?

 

Judecatori si procurori uniti in cuget si n simtiri impotriva unei Justitii normale

A fost cel mai urat spectacol oferit de Justitie, cu mobilizari la comanda Procurorului General si a unui judecator care a ramas fidel aberatiilor impuse de Monica Macovei. Pe de alta parte, e bine. Si asta pentru ca si unii, si ceilalti, si-au dat arama pe fata si au aratat ce vor, de fapt: sa nu se schimbe nimic.

Esti nevinovat? Te condamn!

I-a interesat pe judecatori sa protesteze impotriva faptului ca, ajuns in instanta, cetateanul trebuie sa isi demonstreze nevinovatia? Fereasca Dumnezeu, de ce sa protesteze ca justitiabilului i se incalca dreptul elementar de a fi considerat nevinovat pana la sfarsitul procesului? E cu mult mai simplu sa pronunti o condamnare si sa-ti motivezi decizia copiind pana la virgula tot ce a sustinut procurorul in rechizitoriu.

Livia Stanciu omul care a dat imbold sistemului sa si faca de cap

De ce sa faci o cercetare judecatoreasca temeinica pentru aflarea adevarului, cand e cu mult mai simplu sa respingi toate probele propuse de avocat in apararea clientului sau? Sau cand e mai la indemana sa te faci ca nu vezi practica judiciara in domeniu? Si apoi, nu este mai usor sa pronunti o hotarare in care sa fie subliniat faptul ca, in lipsa probelor, inculpatul este pedepsit cu inchisoare ca exemplu pentru intreaga societate? Cata incredere mai poti avea in judecatorul care, gratie regiei procurorului, te-a vazut cu catusele la maini cand defilai prin fata camerelor de luat vederi, a citit de tine in presa inainte de a ajunge dosarul la el si, vrand nevrand, si-a format o opinie.

Si-asa-i rau, si-asa nu-i bine

Ajuns in fata judecatorului, esti paralizat de spaima dupa ce ai trecut prin aventura saltatului cu mascatii in fata copiilor, a parintilor, a vecinilor si dupa o ancheta in care ti s-a cerut sa torni un nume greu daca vrei sa scapi. In loc sa-ti pui la punct strategiile de aparare, impreuna cu avocatul, vorba distinsei judecatoare Florica Roman, de la Curtea de Apel Oradea, ajungi sa te rogi la Dumnezeu si toti sfintii din calendar sa ai macar parte de un judecator care te asculta si se apleaca cu atentie asupra dosarului si probelor. Avocatul tau incepe, si el, sa fie tot mai derutat, si nu stie daca e mai bine sa nu il irite pe jude  sau sa te apere cu tarie. Ajunge si el sa se teama ca, daca vine cu probe de netagaduit, impartitorul de dreptate te va potcovi cu ani de puscarie pe masura tupeului de a demonstra ca procurorul a facut un dosar dupa ureche. Si atunci, spre binele tau si de teama complicitatii procuror-judecator, va fi tot mai condescendent si mai fara de curaj. Iar asta este tot in defavoarea ta, ca inculpat.

Parteneriatul care te termina

Cata incredere mai poti avea ca vei beneficia de o judecata corecta, din moment ce nici tu si nici avocatul nu stiti daca dosarul nu e cumva in „campul tactic” al Justitiei. Un camp despre care judecatorul nu vorbeste, caci tocmai l-a vizitat ofiterul SRI si i-a spus cum sa te scoata vinovat si cata puscarie sa faci. Trebuie sa fii cu mintea vraiste daca mai crezi ca vei fi judecat numai si numai in spiritul si litera legii. Si asta pentru ca in spatele legalitatii pe care tu mizezi se afla zeci de protocoale incheiate intre institutiile de forta si Justitie. Legea lor nu seamana cu cea care ti-ar fi tie favorabila, sa ti se respecte drepturile. Nu, legea lor nu iti permite sa vezi ce scrie acolo si nici macar sa afli ca ea exista. Este, in fond, ilustrarea perfecta a mesajului transmis de Livia Stanciu procurorilor, pe vremea cand era presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie: „Bizuiti-va pe noi, vom fi intotdeauna partenerii dumneavoastra de nadejde”! Un parteneriat soldat cu zeci de condamnari la CEDO, cu despagubiri pe care tot noi le suportam. Un parteneriat care iti distruge viata, cariera, familia si echilibrul sufletesc. Este, in fond, Justitia pe care judecatorii nu o vor schimbata.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version