Cauta

Cinci militari americani de la baza Deveselu au ajuns la spital! Dezastru la Caracal (VIDEO)

Cinci militari americani de la baza Deveselu, la spital

Şapte americani de la baza Deveselu au fost implicaţi, miercuri seară, într-un accident rutier. Cinci dintre soldaţi au fost transportaţi la spital.

Maşina în care se aflau s-a răsturnat pe centura orașului Caracal.

Şoferul a pierdut controlul maşinii

Accidentul a avut loc miercuri-seara, pe șoseaua de centură a municipiului Caracal. Militarii americani de la Baza Deveselu circulau către municipiul Craiova.

„Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism de 8+1 locuri, în care se aflau 7 persoane, la intersecţia VO6G cu Drumul Comunal 147, din municipiul Caracal, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, conform IPJ Dolj.

S-a deschis dosar de cercetare penală

Cinci dintre pasageri au fost răniți în accident, fiind transportați la Spitalul Municipal Caracal. Starea acestora nu ar fi una gravă.

Polițiștii l-au testat pe șofer, pentru a stabili dacă acesta a consumat băuturi alcoolice.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit actele de constatare a evenimentului, urmând a fi înaintate unității de parchet competentă cu soluționarea cauzei”, au mai precizat reprezentanții Poliției Olt.

Ultimele stiri

  • Horoscop 22 decembrie 2025 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Exit mobile version