Cauta

Christian Dior, plocoane în faţa Chinei

Renumitul brand de lux francez şi-a cerut scuze Beijingului pentru că a folosit în cadrul unei prezentări o hartă a Chinei în care Taiwanul era exclus.

Incidentul a avut loc în timpul unei prezentări Dior privind reţeaua sa de magazine susţinute la Universitatea Zhejiang Gongshang din oraşul Hangzhou,  situate în estul Chinei.  „Dior îşi exprimă scuzele profunde pentru declaraţia şi prezentarea grafică incorecte făcute de un membru al personalului Dior în cadrul prezentării din campusul universitar. Dior respectă şi susţine întotdeauna principiul unei singure Chine, suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei şi sentimentele poporului chinez”, a comunicat casa de modă, precizând că “se va asigura ca astfel de incidente să nu mai aibă loc în viitor”. Dior, care face parte din grupul de lux LVMH, este ultima companie afectată de probleme legate de politica Chinei, care şi-a exprimat clar poziţia faţă de revendicările sale teritoriale şi a modului în care companiile străine care fac afaceri în China sunt obligate să le prezinte. Givenchy, Coach şi Versace se află şi ele printre companiile care au prezentat scuze similare în ultimele luni. Casa de modă din Italia a fost criticată vehement de autorităţile chineze din cauza unor tricouri ce identificau Hong Kong şi Macao ca fiind ţări independente. Motiv pentru care biroul ambasadorului brandului în China (Yang Mi, una dintre cele mai cunoscute actriţe din ţară) a anunţat că îşi încetează contractul cu Versace. În 2018  Beijingul a îndemnat la boicotarea mărfurilor  Dolce& Gabanna, după apariţia unui clip publicitar  cu un top model chinez care se luptă să mănânce spaghete şi pizza cu beţişoare. Taiwanul reprezintă cea mai sensibilă problemă teritorială a Chinei. Beijingul consideră insula, care dispune de guvernare proprie, o provincie îndepărtată şi parte a „unei singure Chine”. Piaţa chineză reprezintă mai mult de o treime din vânzările de lux ale companiilor occidentale.

Ultimele stiri

  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Exit mobile version