Cauta

49 de morti si peste 550 de raniti, intr-un accident feroviar produs in Argentina

UPDATE. Cel putin 49 de persoane au murit si peste 550 au fost ranite in accidentul feroviar produs miercuri la Buenos Aires, anunta politia argentiniana, citata de AFP.

Cel putin 340 de persoane au fost ranite, miercuri dimineata, intr-un accident feroviar produs la Buenos Aires, anunta ministrul argentinian al Transporturilor, Juan Pablo Schiavi.

„Trei sute patru zeci de persoane au suferit politraumatisme. (…) Numeroase persoane sunt blocate in vagoane. Nu stim inca daca sunt si morti. Trenul a intrat in gara cu viteza de 20 de kilometri pe ora si a lovit tampoanele de oprire de la capatul liniei”, a explicat oficialul citat.

Potrivit politiei, trenul, care transporta aproximativ 2.000 de calatori, ar fi ramas fara frane la intrarea in gara si a lovit tampoanele de la capatul liniei.

„Accidentul este foarte grav. Vagoanele s-au lovit unul de celalalt. Totul este filmat si va fi studiat”, a declarat Schiavi.

„Trenul era plin, impactul a fost foarte grav”, a declarat unul dintre calatori.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version