Cauta

Cei doi copii care au provocat incendiul de la Constanța au recunoscut tot! Ce se va întâmpla cu ei. Procurorii au decis

Cei doi copii care au provocat incendiul de la Constanța au recunoscut tot! Ce se va întâmpla cu ei. Procurorii au decis - Ziarul National

Cei doi copii care au provocat incendiul de la Constanța au recunoscut tot! Ce se va întâmpla cu ei. Procurorii au decis

Adolescentul de 15 ani, acuzat că ar fi provocat incendiul care a distrus blocul de locuinţe din Constanţa a primit arest la domiciliu 30 de zile după ce și-a petrecut o primă noapte într-o celulă.

La audierea din fața judecătorului, băiatul a spus că a dat foc unor recipiente pe care le-ar fi găsit în parcarea subterană a blocului, fără să ştie ce conţin acestea. Băiatul a fost expertizat psihiatric, pentru a se stabili dacă avea sau nu discernământ, când a incendiat parcarea blocului.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus luarea măsurii arestării preventive pentru 30 zile, pentru săvârşirea infracțiunii de distrugere, potrivit unui comunicat al Parchetului, citat de focuspress.ro.

Amicul său de 13 ani este cercetat în libertate.

Incendiu a lăsat în stradă zeci de familii

Cei doi copii au fost filmați în timp ce părăseau în grabă locul. Dezastrul a pornit de la demisol. Acolo se afla o parcare, care funcţiona fără autorizație de la pompieri.

În plină iarnă, sute de adulţi şi copii şi-au părăsit locuințele în pijama, după ce focul devastator a înghițit blocul cu 6 etaje.

9 oameni au suferit arsuri ori s-au intoxicat cu fum, aproape 40 de mașini s-au făcut scrum, iar 35 de apartamente au fost distruse complet.

Ultimele stiri

  • Criza apei din Prahova: Rafinăria Petrobrazi primește alimentare din surse alternative, pentru a putea funcționa
  • Ce salarii câştigă românii din Diaspora. Leafa poate ajunge şi la câteva mii bune de euro pentru lucrătorii din aceste domenii
  • Luna cadourilor vine cu cheltuieli pe măsură. Ce buget trebuie să pregătești pentru Crăciun
  • Putin „invită” Europa să atace Rusia, dacă are curaj. Ce le-a reproșat susținătorilor europeni ai Ucrainei
  • În țară e haos, dar Bolojan se „plimbă” la Viena! Pe drum se va opri să discute cu Viktor Orban
  • Anunț licitație Comuna Smârdan
  • Arcul de Triumf al… politicii
  • VIDEO Urs în parcarea mall-ului din Brașov: apariție neașteptată și reacția autorităților
  • Încă o săptămână fără apă în Prahova! Criza apei se transformă în criză sanitară?
  • Economia Germaniei, în cădere liberă. Se apropie dezindustrializarea Europei?
  • Exit mobile version