Cauta

CCR, ÎNCĂ O BOMBĂ! Colaborator al fostei Securități, Băsescu primește toate privilegiile înapoi

O nouă decizie-bombă a Curții Constituționale, pe finalul mandatului actualei conduceri! De această dată, hotărârea are legătură cu fostul șef al statului, Traian Băsescu. Și cu o serie de privilegii ce îi fuseseră retrase, dar pe care ar urma să le primească înapoi.

Mai precis, din câte s-a aflat deocamdată doar pe surse, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a avut câștig de cauză marți, 1 iulie, la Curtea Constituțională, cu o contestație față de decizia de a i se lua toate drepturile de fost președinte după ce fusese declarat definitv și irevocabil drept colaborator al fostei Securități.

Pe ordinea de zi a ședinței CCR din 1 iulie 2025 a figurat, între altele,

„Dosarul nr.2265D/2022
Curtea de Apel București Dosar nr. 2.798/2/2022
– Băsescu Traian
* * *
– Serviciul de Protecție și
Pază – S.P.P.

– Excepția de neconst. a disp. art.2 alin.(1) lit.t) și art.14 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, ale Legii nr.243/2021 pentru modificarea art.1 alin.(3) din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, precum și ale art.1 alin.(3) din Legea nr.406/2001, în ceea ce privește sintagma „și nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al securității sau de colaborator al acesteia””.

Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională, prin intermediul Curţii de Apel Bucureşti, modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi – între acestea şi vilă de protocol de la RA-APPS şi dispozitiv de protecţie al SPP. Totul, după ce instanța a decis definitiv că a colaborat cu fosta Securitate comunistă.

Curtea de Apel Bucureşti a admis o cerere a lui Traian Băsescu şi a dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate privind o sintagmă din Legea 406/2001, care prevede că foştii preşedinţi îşi pierd privilegiile dacă au în justiţie o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă.

Sesizarea a fost depusă în 2022.

În martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că Traian Băsescu a fost colaborator al fostei Securități. Și că a dat declarații sub numele conspirativ „Petrov”.
Curtea de Apel Bucureşti a constatat în septembrie 2019 calitatea de colaborator al Securităţii în cazul lui Traian Băsescu. Dosarul în care CNSAS a cerut constatatea calităţii de colaborator a lui Băsescu a fost înregistrat în mai 2019 la Curtea de Apel Bucureşti.

Ultimele stiri

  • Cum vrea Ucraina să obțină garanții de securitate din partea SUA. Propunerea presupune inclusiv achiziții de armament american de 100 de miliarde de dolari
  • Insula Iubirii: Femeile calcă totul în picioare, bărbații rămân spectatori
  • Giorgia Meloni insistă că Ucraina trebuie să primească garanții de securitate ce au ca model Articolul 5 al NATO
  • Trump, surprins de un microfon uitat deschis spunându-i lui Macron că Putin „vrea să facă o înțelegere pentru mine”
  • Zelenski, după discuțiile de la Casa Albă: Chestiunile teritoriale vor fi decise între Rusia și Ucraina
  • Transgaz, profit aproape triplu
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 19 august 2025 – Sunteți într-o formă foarte bună și colegii vă apreciază
  • Alege ce citești
  • Nicușoaaaare, mai stai?!
  • Exit mobile version