Cauta

CCR a validat rezultatele primului tur al prezidenţialelor

Curtea Constituțională a tăiat președintelui elanul

Reunit în şedintă, în această vineri, plenul Curţii Constituţionale a analizat documentaţia trimisă pe 14 noiembrie de către reprezentanţii Biroului Electoral Central, cu referire la primul tur al scrutinului pentru Cotroceni, inclusiv procesul verbal privind rezultatul votării pentru alegerea preşedintelui.

Ulterior, s-a anunţat oficial că forul condus de către Valer Dorneanu a decis, în unanimitate, validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României din primul tur de scrutin, din 10 noiembrie.

Peste doar câteva zile va avea loc al doilea tur de scrutin pentru cea mai înaltă funcţie în stat, la care vor participa Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă.

Ultimele stiri

  • Cutremur în România, în a doua zi de Paște. Ce magnitudine a avut seismul
  • Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în prima zi de Paşte! Au fost trimise mesaje RO-Alert (VIDEO)
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Exit mobile version