Cauta

Caz înfiorător în Vâlcea: cadavrul unui nou-născut, găsit într-o găleată

Un episod absolut șocant a ajuns la urechile oamenilor legii, după ce un medic a sesizat poliția.

Doctorul a examinat-o pe tânăra mama a bebelușului. A constatat că femeia de 37 de ani născuse recent, dar cum nu se știa nimic de copilaș, omul a sesizat autoritățile. Așa au ajuns polițiștii din localitatea vâlceană Brezoi în casa în care locuia mama. Un apartament al iubitului femeii, mai precis, aflat la lucru în afara țării. Au făcut verificări și așa au descoperit trupul fără suflare al nou-născutului. Acoperit cu haine, într-o găleată aflată în baia apartamentului, din câte anunță televiziunile de știri.

Tânăra a fost între timp operată și încă nu ar fi ajuns să dea explicații polițiștilor. Cazul șocant este investigat în cadrul unui dosar penal, mama fiind principala suspectă.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version