Cauta

Câte amenzi s-au dat pe 2 mai pentru nerespectarea restricțiilor

Reprezentanții legii continuă să sancționeze românii care au fost prinși pe picior greșit, la început de lună mai, în privința măsurilor prevăzute de ordonanțele militare emise pe durata stării de urgență, instituite la nivel național, ca urmare a crizei generate de noul coronavirus.

Astfel, la fel cum s-a întâmplat și în prima zi a acestei luni, și pe 2 mai s-au dat foarte multe amenzi la capitolul nerespectării restricțiilor de circulație. Cele mai recente date venite de la Grupul de Comunicare Strategică, duminică, arată faptul că în ultimele de 24 de ore, polițiștii și jandarmii au depistat 5.834 de persoane „care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei”. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale totalizând 11.142.285 de lei.

Totodată, din cele mai recente informații făcute publice de autorități reiese că a crescut și numărul dosarelor penale vizând zădărnicirea combaterii bolilor, mai nou fiind anunțat faptul că, până în prezent, au fost întocmite 519 astfel de dosare.

sursa foto: Facebook/Poliția Română

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Cum navighează capitaliștii de risc pe valul reînarmării Europei?
  • România, patria birurilor. Guvernul taie de la popor ca să dea la străini!
  • Catastrofa din sistemul energetic, trecută la realizări. Un mandat cât 1.000 de MW
  • România a intrat și în criză de locuri de muncă
  • Israelul a atacat Iranul nu din frică, ci din aroganță
  • Chelsea aruncă pe geam 1,54 miliarde de euro!
  • Fierbe CFR Călători. Sindicaliștii amenință cu greva generală
  • „Mondialul” caniculei. Starurile prezente în SUA se „coc” la aproape 40 de grade!
  • Nicușor Dan, precum argintul viu
  • Exit mobile version