Cauta

Canabisul, eliberat și în România pe bază de rețetă

Deși este legiferat din 2013, consumul canabisului în scopuri medicale nu este posibil, din cauza unor ambiguități din actul normativ. La presiunile pacienților și comunității medicale, deputații au decis să aducă modificări legii, astfel încât canabisul să poată fi eliberat în farmacii pe bază de prescripție medicală.

Următorul pas este adoptarea regimului juridic al cultivării și consumului canabisului

Beneficiile multiple ale canabisului utilizat în scopuri medicale au determinat tot mai multe țări să legalizeze consumul acestuia, în regim controlat. România a încercat să se intre în rândul acestora state în urmă cu șase ani, însă prevederile normative neclare au făcut imposibilă aplicarea legii. În motivarea emiterii proiectului de act normativ care permite utilizarea canabisului în scopuri medicale se arată că Organizația Mondială a Sănătății a recomandat, oficial, în decembrie 2017, ca cel puțin una dintre componentele canabisului, canabidiolul, să nu mai fie considerată la nivel internațional ca substanță controlată. Un singur medicament pe bază de canabis a fost autorizat prin procedura de recunoaștere reciprocă și comercializat în 17 state membre ale UE, însă în niciun stat membru nu este autorizat fumatul canabisului în scopuri medicale, având în vedere riscurile pentru sănătate. De exemplu, în Portugalia, Parlamentul a adoptat legalizarea canabisului în scop medicina lîn vara anului 2018. Astfel, persoanele care primesc o prescripție medicală pe bază de canabis pot utiliza substanța sau preparatul ce conține canabis în baza acesteia, însă costul exorbitant al acestor substanțe nu este acoperit de asigurările naționale de sănătate din Portugalia. În Olanda, costurile canabisului sunt de 45 de euro pentru 5 grame și este utilizat în ameliorarea simptomelor care apar la scleroza multiplă, HIV/SIDA, cancer, durere neurogenă pe termen lung și ticuri asociate cu sindromul Tourette. Aici, metodele de utilizare a canabisului sunt inhalarea dintr-un vaporizator și perfuzarea în ceai. Republica Cehă a înființat chiar Agenția de Stat pentru Canabisul Medical, ce are ca rol stabilirea de reguli pentru prescripția medicală, farmacii și medici.

Efectele terapeutice, dovedite științific

Inițiatorii proiectului arată că există dovezi concludente și substanțiale privind efectele terapeutice ale canabisului care tratează durerile cronice la adulți, ameliorează stările de greață și vomă provocate de chimoterapie și simptomele spaticității în scleroza multiplă. Totodată, s-a demonstrat științific că planta canabis are eficacitate în creșterea apetitului și reducerea pierderii în greutate asociate cu HIV/SIDA, atenuează simptomele tulburărilor mintale, cum ar fi psihoza și sindromul Tourette și simptomele epilepsiei, dar și a bolii Alzheimer, artritei, astmului, cancerului, bolii Crohn și glaucomului, contribuind și la reducerea riscului de diabet și obezitate și la atenuarea durerilor menstruale.

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version