Cauta

UPDATE/ULTIMA ORĂ: Călin Georgescu, trimis în judecată

CălinGeorgescu:„Foarte curând, puterea colonială franceză va

sursa foto: captură video

Fostul candidat la prezidențiale a ajuns miercuri, 2 iulie, la IPJ Ilfov, pentru a semna controlul judiciar. Călin Georgescu a făcut o scurtă declarație în fața presei. În cursul după-amiezii, s-a aflat că a fost trimis în judecată de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ).

UPDATE 15.53. Informații de ultimă oră indică faptul că fostul candidat la alegerile pentru fotoliul de la Cotroceni, Călin Georgescu, a fost trimis în judecată.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) a transmis instanței de judecată – mai precis Judecătoriei Sectorului 1 – rechizitoriul prin care Georgescu este inculpat în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară.

Ministerul public a anunțat în urmă cu scurt timp faptul că procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar,

„sub aspectul săvârșirii infracțiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale), faptă prevăzută de art. 5 din O.U.G. 31/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal”.

După cum se poate observa în cele ce urmează, numele lui Călin Georgescu nu apare trecut negru pe alb în acest comunicat.

Redăm în cele ce urmează, integral, comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

„Trimitere în judecată pentru promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (5 acte materiale), faptă prevăzută de art. 5 din O.U.G. 31/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Din rechizitoriul întocmit în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

În perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la momentele temporale 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 02 octombrie 2021, 01 septembrie 2024 și 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:

În mod concret, s-a reținut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvența sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepție cu privire la încadrarea istorică a Mișcării Legionare într-o încercare de normalizare și revitalizare a legionarismului și a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmații cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moța ș.a.

Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 1 București, instanță competentă să judece cauza în fond.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie.”

Știre inițială:

Cum s-a întâmplat de fiecare dată când a ajuns să semneze controlul judiciar, și de această dată Georgescu a fost întâmpinat de zeci de simpatizanți. Oamenii au scandat „Călin Georgescu președinte!”, „Călin, te iubim!”, și ­„Libertate!”.

Georgescu a făcut câteva declarații în fața presei, susținând, între altele, că „puterea colonială franceză va părăsi România”. Fostul candidat la prezidențiale a făcut referire și la actualul lider de la Casa Albă, Donald Trump. Și a susținut că Statele Unite „vor fi partenerii loiali ai României pe termen foarte lung”.

Georgescu: „România este condusă astăzi de patocrație”

„Un tron fără compasiune și fără iubire de oameni este doar un scaun gol. România este condusă astăzi de patocrație.

Dar, foarte curând, puterea colonială franceză va părăsi România, iar Statele Unite ale Americii și președintele Donald Trump, ca un mare lider mondial ce este, vor fi partenerii loiali ai României pe termen foarte lung”, a declarat Călin Georgescu, până să plece de la sediul IPJ Ilfov.

Toate aceste lucruri se vor întâmpla, a susținut acesta, „prin hotărârea și determinarea poporului român”.

Citiți și: România, colonie cu acte-n regulă. Țara noastră, deciziile lor!

Macron a câștigat alegerile! România, colonia DGSE

Călin Georgescu declație la IPJ Ilfov - Puterea coloniala franceză va părăsi România, S

Ultimele stiri

  • Alegeri în București 2025. Prezența la vot, peste 6%. Miros de gaze la școala unde a votat președintele Nicușor Dan
  • Criza apei potabile din Prahova. Furnizarea apei în Câmpina, întreruptă din nou, la 24 de ore după reluare
  • S-a deschis primul magazin robotizat din România. Unde se află şi cum funcționează afacerea care nu are nevoie de angajaţi umani
  • VIDEO Premierul Bolojan, huiduit la Târgul de Carte Gaudeamus. Românii l-au luat la rost: „Aveți bani de cărți? Noi nu mai avem bani de nimic!”
  • Ce manichiură se poartă în sezonul de iarnă 2025. Tendinţe şi culori
  • Lista completă a telefoanelor şi tabletelor Samsung care vor primi noi update-uri cruciale în luna decembrie
  • Horoscop – duminică, 7 decembrie 2025. Aspecte astrale de astăzi influențează deciziile profesionale şi relațiile
  • Alegeri locale parţiale Bucureşti 2025. Cum vor vota românii care au carte electronică de identitate pe care nu e trecut domiciliul
  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Exit mobile version