AcasăNewsCălin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General

Călin Georgescu a ajuns, vineri, la Parchetul General

sursa foto: captură video Realitatea PLUS

Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu – aflat sub control judiciar – a ajuns vineri, 27 iunie, la Parchetul General. Cel mai probabil, acesta va fi audiat de către procurori.

Georgescu a ajuns la sediul Parchetului cu puțin înainte de ora 10. A fost așteptat de mai mulți susținători, care au scandat „Călin Georgescu președinte”. Fostul candidat la alegerile pentru fotoliul de la Cotroceni nu a făcut declarații în fața presei.

Ajunge din nou în fața procurorilor

Călin Georgescu a fost citat, vineri, la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu faptul că a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Pe 27 mai, Georgescu a fost chemat la Parchet, unde procurorii l-au anunțat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Pe finalul lunii mai a anunțat că se retrage din viața politică

Călin Georgescu a ajuns marți la prânz, 27 mai, la sediul Parchetului General. Cu o zi înainte de a se prezenta la PG, Georgescu a anunțat că se retrage din viața politică.

„Alegerile pentru funcția de președinte al României din 2025 s-au încheiat. Odată cu acestea, am ales să închei și implicarea mea activă în procesul politic, considerând că această etapă a mișcării suveraniste s-a încheiat din punctul meu de vedere. (…) Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieții publice și sociale. Nu este o renunțare, ci o alegere responsabilă, făcută cu respect față de popor și cu înțelegere față de situația actuală”, a afirmat Georgescu, într-un mesaj transmis pe Facebook.

Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare.

El este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduși de Horațiu Potra, după ce Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale.

Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, fiind invocată decizia Curții Constituționale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.

author avatar
Andrei Coman
177 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger